Întâlnire bilaterală a ministrului Mihai Fifor cu secretarul american al apărării, James Mattis. Securitatea Mării Negre, printre subiectele dezbătute



Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a avut joi, 15 februarie, o întrevedere cu secretarul american al apărării, James Mattis, cu ocazia Reuniunii miniștrilor apărării din statele membre NATO, de la Bruxelles.

Pe parcursul discuțiilor, cei doi oficiali au abordat subiecte legate de situația de securitate din regiunea Mării Negre și prioritățile aliate pentru viitorul Summit NATO. În acest context, ministrul Mihai Fifor a evidențiat că recentele evoluții de securitate din această zona întăresc nevoia consolidării posturii de apărare și descurajare a Alianței pe întregul flanc estic.

Totodată, a evocat eforturile României pentru îndeplinirea angajamentelor asumate, în special prin menținerea alocării de două procente din PIB pentru apărare și în anul 2018, precum și în următorii ani, o parte semnificativă  a bugetului apărării fiind alocată pentru dotarea cu echipamente militare importante pentru securitatea României. În acest sens, ministrul Mihai Fifor a informat cu privire la stadiul implementării planului de achiziții și înzestrare a Armatei României, precizând că, în 2018, o atenție deosebită va fi acordată  îmbunătățirii capabilităților din domeniul maritim.

Participarea constantă și de substanță a României la operațiile Alianței constituie o altă dimensiune a aportului țării noastre la asumarea responsabilităților de securitate aliate, România fiind al patrulea contributor cu trupe în Afganistan.

Secretarul american al apărării, James Mattis, a salutat eforturile deosebite ale României de îndeplinire a angajamentelor asumate în cadrul Alianței pentru întărirea apărării colective, apreciind că țara noastră este un model în ceea ce privește alocările bugetare și investițiile pentru apărare, precum și prin susținerea constantă a operațiilor aliate. A subliniat că militarii români din Afganistan au câștigat respectul tuturor militarilor aliați, inclusiv ai armatei americane, pentru curajul si profesionalismul lor. James Mattis a apreciat că acesta este un exemplu al determinării României de a se implica activ și substanțial la eforturile de ansamblu ale Alianței de gestionare a problemelor de securitate actuale.
Secretarul american al apărării l-a asigurat pe ministrul român că SUA își mențin angajamentul față de apărarea României, inclusiv prin prezența la Deveselu și la baza de la Mihail Kogalniceanu, precum și prin programele de înzestrare încheiate.

James Mattis și-a exprimat disponibilitatea de a efectua o vizită în România, urmând ca perioada exactă să fie stabilită ulterior.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Generalul Marin Dragnea, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, a trecut la cele veșnice

13 Feb 2020 2810

Mihai Fifor, fost ministru de Interne, şi Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, sunt chemaţi la DNA Timișoara

13 Dec 2019 1599

Ludovic Orban a decis Bogdan Despescu, fostul șef al Poliției Române, a fost numit secretar de stat

29 Nov 2019 3143

UPDATE. Demisii în cadrul CEx-ului PSD Radu Moldovan și Dragoș Benea au cerut ca întreaga conducere a partidului să demisioneze

26 Nov 2019 2274

A murit Bogdan Niculescu Duvăz. Fost deputat de Constanţa, Tulcea, şi Argeş. Cel mai mult a fost de Constanţa

17 Nov 2019 4785

Documentar ZIUA de Constanta Lista completă a prim-miniştrilor României de după Revoluţia din 1989 (galerie foto)

05 Nov 2019 5173

Viceprim-ministrul Mihai Fifor, întrevedere cu delegația Parlamentului Republicii Moldova

05 Oct 2019 1722

Viorica Dăncilă a convocat CEx al PSD, la Parlament

01 Oct 2019 1828

Felix Stroe - „În nucul care nu are nuci nu dai cu reteveiul!“ Ce le-au transmis liderii PSD seniorilor din partid (galerie foto)

02 Sep 2019 4232

Mamaia. Ce s-a discutat, la PSD, despre pensiile militare

01 Sep 2019 8189

Dăncilă huiduită din nou la Mamaia. Conducerea PSD faţă în faţă cu pensionarii din Constanţa (Galerie foto+Video)

01 Sep 2019 3502

LIVE TEXT Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, prezentă la Constanţa, la Şcoala de vară a femeilor (galerie foto + video)

30 Aug 2019 5163

Programul complet al Şcolii de Vară a Femeilor Social-Democrate Mamaia. Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor şi-au anunţat prezenţa

29 Aug 2019 2032

Premierul Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de noi miniştri pentru Educaţie, Justiţie şi Interne

26 Aug 2019 1624

Mihai Fifor revoluţionează MAI. Se va regândi managementul fiecărui post de conducere. Ce spune despre şefia inspectoratelor de poliţie

24 Aug 2019 2020