International Medina SRL Cernavodă a intrat în faliment

Timp de doi ani o firmă de pe piața construcțiilor din Cernavodă a raportat profit. Totuși, societatea International Medina SRL a intrat direct în faliment, potrivit Antitepari.ro. 
 
Tribunalul Constanța a admis cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului formulată de debitoarea International Medina SRL Cernavodă. În documentaţia depusă la dosarul de insolvenţă,  societatea invocă datorii de 3,4 milioane lei. Termenul de înscriere la masa credală este 27 noiembrie, mai relatează Antitepari.ro.
 
International Medina SRL a fost înfiinţată în anul 1994, având ca principal obiect de activitate "Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale".
 
Deși în ultimii doi ani, societatea a înregistrat profit, la finalul lui 2012 - 57.928 de lei, iar în 2013 - 17.175 de lei, începând cu anul 2009, societatea a înregistrat în permanenţă capitaluri proprii negative. La data de 30 iunie 2014, International Medina SRL consemna restanţe de plată către bugetele de stat în valoare cumulată de 40.495 lei, potrivit Antitepari.ro.

Capitalul social al firmei este deţinut în prezent doar de către Mitu Nicolae Pompiliu, de 68 de ani, deşi la un moment dat acesta era asociat în firmă şi cu Mitu Meda şi Mitu Radu Bogdan. 

Conform Registrului Comerţului, Mitu Nicolae Pompiliu a mai figurat ca asociat în firmele All Construct SRL, și International All Construct SRL, ambele radiate.  La rândul său, Mitu Radu Bogdan, de 38 de ani, figurează ca asociat în firmele Mav Ammunition SRl și Reboca C Group SRL, aceasta din urmă înfiinţată în iulie 2014 şi având ca principal obiect de activitate "Lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.