Intervenție a Gărzii de Coastă pentru a duce la spital un marinar străin cu probleme medicale

O ambarcaţiune rapidă a Gărzii de Coastă a intervenit de urgenţă, aseară, pentru a transporta la mal un cetăţean georgian, marinar pe o navă comercială aflată în rada Portului Constanţa, care avea o criză renală, se arată într-un comunicat de presă.
 
„În data de 22.09.2016, în jurul orei 19.55, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost sesizaţi telefonic, prin intermediul M.R.C.C. (Maritime Rescue Co-ordination Centre), despre faptul că un bărbat în vârstă de 33 de ani din Georgia, pasager al unei nave comerciale, ancorată în rada portului Constanta, necesită intervenţie medicală urgentă. 
 
Poliţiştii de frontieră de pe ambarcaţiunea rapidă Zodiac a navei Ştefan cel Mare au acţionat imediat, deplasându-se către nava comercială, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.
 
Persoana în cauză, care acuza o criză renală, a fost transferată la bordul ambarcaţiunii poliţiei de frontieră şi adusă în siguranţă la mal, unde a fost preluată, pentru investigaţii medicale de către personalul medical şi transportată la spital“, susține purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Alexandru Ion, într-un comunicat de presă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bunuri contrafăcute în valoare de 32.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche

25 Apr 2024 210

Licitație la Garda de Coastă în valoare de peste 4 milioane de lei! (DOCUMENT)

21 Apr 2024 351

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1402

Cumpărări directe Constanța Garda de Coastă cumpără endoscop pentru inspecția spațiilor greu accesibile (DOCUMENT)

12 Apr 2024 506

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 384

Achiziții Constanța Licitație de aproape 700.000 de euro organizată de Garda de Coastă. Când va avea loc (DOCUMENT)

10 Apr 2024 366

Oficial de la Forțele Navale Române despre obiectul plutitor observat pe brațul Chilia Veche

08 Apr 2024 425

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 509

Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 416

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 546

Motoare de barcă, în valoare de 45.000 lei, căutate de autoritățile altor state, depistate de polițiștii de frontieră în județul Tulcea

01 Apr 2024 391

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 864

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 723

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 815

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 528