11 Oct, 2018 13:22
2046
Ana-Maria VOICU
Pe site-ul
Ligii Militarilor Profesionişti (LMP) a fost postat un dialog emoţionant între ministrul Mihai Fifor şi cap. Marinescu în care ministrul îi dă asigurări militarului plecat în misiune în Marea Mediterană că fiica sa de numai patru ani este bine. Fetiţa caporalului a fost internată la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Constanța. Prin apelul preşedintelui LMP, ministrul Fifor a dispus transportarea de urgență a micuţei la București pentru investigaţii suplimentare. Starea de sănătate a copilului este bună.
Redăm mai jos convorbirea dintre ministru şi caporal:
„Mihai Fifor sunt. Aș dori să vorbesc cu cap. Marinescu” răsună în căștile receptoare ale centralistului telefonic de pe [1] fregata Regele Ferdinand, aflată în misiune în Marea Mediterană. Fără a ezita, operatorul face cuvenita legătură.
”Să trăiți! Cap. Marinescu la telefon. Ordonați!”.
Și începe un dialog părintesc între cei doi protagoniști: „Fetița ta e pe mâini bune, se va face bine!” îi spune ministrul tânărului marinar care, în urmă cu ceva timp aflase că fetița lui, în vârstă de patru ani se afla internată la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Constanța.
Îi era alături doar soția, la rându-i îngrijorată peste măsură.
"Grație apelului făcut de președintele LMP la ministrul apărării naționale, Mihai Fifor și operativității de care a dat dovadă, ca în orice situație, înaltul demnitar, fetița a fost transportată de urgență la București și internată într-un spital de specialitate. I s-au făcut investigațiile necesare și, în momentul acesta, evoluția stării de sănătate a copilului este bună. Cap. Marinescu este ținut la curent, în timp real, de orice modificare a situației. Mulțumim și noi pe această cale domnului ministru Mihai Fifor pentru implicare."
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: