Interviu Hotnews Ce spune Ambasadorul Olandei la Bucureşti despre situaţia Portului Constanţa

"Modul în care procurorii îşi fac treaba nu trebuie să fie implicat în lucrările parlamentului sau ale executivului", spune ambasadorul Olandei la Bucureşti, Matthijs van Bonzel, într-un interviu pentru HotNews.ro.

Ambasadorul reconfirmă poziţia Olandei, care leagă aderarea la Schengen de progresele în justiţie, şi spune că un sistem judiciar corect ar duce la creşterea investiţiilor străine. Ambasadorul respinge zvonurile potrivit cărora Olanda ar fi cerut portul Constanţa la schimb cu acceptul pentru intrarea României în Schengen.

Rep: Ce înseamnă memorandumul semnat în 2011 între România şi Olanda referitor la colaborarea dintre Portul Constanţa şi Portul Rotterdam?

Matthijs van Bonzel: Recunoaştem când avem de-a face cu un port bun. Ştim cât de importantă este funcţia de hub, legăturile cu drumuri, căile ferate şi aeroporturi, funcţie pe care noi am dezvoltat-o în Olanda la Amsterdam şi Rotterdam. Constanţa are un potenţial bun. România trebuie să dezvolte mediul de afaceri astfel încât Constanţa să ajungă un port şi un hub pe măsura potenţialului său. Noi am dori să construim un parteneriat cu portul Constanţa pentru a se putea dezvolta şi să devină un port competitiv în această regiune.

Nu este vorba de o competiţie între noi. Rotterdam are deja poziţia de port continental. Ideea este că în această regiune în continuă dezvoltare unde avem economii noi, tinere cu mult potential - inclusiv Turcia şi alte ţări din jurul Mării Negre, portul Constanţa să se dezvolte. 

Daca potenţialul portului Constanţa este recunoscut de către România şi se crează şi o baza legală, noi ne dorim sa construim un parteneriat.

Rep: Vedeţi posibilitatea ca, în cadrul acestui parteneriat, portul Rotterdam să cumpere actiuni în compania care administrează Portul Constanţa? Exista această opţiune?
Matthijs van Bonzel: Cred că de partea noastră toate opţiunile sunt valabile. Rămâne la latitudinea autorităţilor române să indice care sunt preferinţele lor. Important este să vedem că există multe afaceri care pot fi dezvoltate, iar acest port poate deveni un hub regional, servind mult mai mult decât România, după modelul afacerilor care au transformat şi dezvoltat portul Rotterdam de-a lungul secolelor.

Rep: Va întreb aceste lucruri pentru că în ultimele luni au existat zvonuri despre faptul ca Olanda şi-ar dori să cumpere portul Constanţa în schimbul acceptului de a primi România în zona Schengen.
Matthijs van Bonzel: Nu există nici o legătură. Singurele chestiuni ţin de obiectivele din cadrul MCV care sunt cruciale şi care au fost convenite de România împreună cu celelalte state membre. Atingerea acestor obiective este de o importanţă primordială astfel încât ţara să se dezvolte pe mai departe. Având această bază, multe alte noi investiţii şi parteneriate pot fi dezvoltate - agricultura, dezvoltarea Dunării, portul Constanţa, logistica, potenţialul energetic al României. Toate pot fi extinse, dar depind de evoluţia sistemului legal. Este o legatură între climatul general şi toate investiţiile.

Rep: Credeţi că portul Constanţa poate deveni un hub important în domeniul energetic? Ştim că România este în proiectul AGRI care aduce in Constanţa gaz lichefiat din Azerbaidjan prin Georgia. Credeţi că portul Constanţa poate deveni un jucător cheie în regiune?
Matthijs van Bonzel: Portul Constanţa are un mare potenţial să se dezvolte datorită caracteristicilor geografice - este un port relativ adânc, are Dunărea aproape, este într-o zonă în creştere. Există potenţial, dar şi celelalte porturi sunt în competiţie. Porturile din Bulgaria sau cele din Turcia vor şi ele să se dezvolte, aşa că o poziţie geografică bună nu e de ajuns ca să te dezvolţi. 

În cazul Rotterdam, avem doi vecini care sunt foarte competitivi. Poziţia lor geografică este poate mai puţin atractivă, dar ei intră în competiţie cu alte avantaje oferite companiilor. Rotterdam e mereu în competiţie cu celelalte porturi, aşa decurge jocul. 

Aşa că, spre exemplu, regimul de plată a TVA în Constanţa intră în competiţie cu regimul de plata a TVA în porturile din Bulgaria. Dacă regimul lor e mai bun, din această perspectiva, afacerile vor merge mai degrabă în Bulgaria, decât în Romania, chiar dacă poziţia geografică a portului Constanţa este mai atractivă.



Aşa merg lucrurile. În Europa, în vest, toti suntem în competiţie unii cu alţii: ţări, companii, oraşe, porturi.

Interviul integral pe hotnews.ro.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vladimir Putin a numit un nou ambasador al Rusiei în România

16 Apr 2024 426

Ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, în vizită la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu

16 Apr 2024 434

Doliu în diplomație Soția ambasadorului Federației Ruse în România a murit

09 Apr 2024 491

Cu ocazia Lunii Ramazan a comunității musulmane Kathleen Kavalec, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București, în vizită în satul Tătaru, județul Constanța

08 Apr 2024 820

LIVE Text Fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu vine la Biblioteca Județeană Constanța, în cadrul unei mese rotunde (Galerie FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 724

Biblioteca Județeană Constanța Masă rotundă cu Angelo Mitchievici și Adrian Cioroianu, prilejuită de lansarea jurnalului fostului ministru de Externe

02 Apr 2024 557

Întâlnire cu Ambasadorul Republicii Franceze, ES Nicolas Warnery, la Universitatea Ovidius din Constanța (FOTO)

27 Mar 2024 540

Lumea marinarilor Un om, o navă, un destin. „Mircea”, comandanți, repere morale

20 Mar 2024 954

MApNÎntrevederea ministrului apărării naționale cu noul ambasador al Republicii Elene în România

14 Mar 2024 376

MAENoi propuneri de numiri pentru poziția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României

29 Feb 2024 502

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

29 Feb 2024 601

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

28 Feb 2024 799

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

26 Feb 2024 628

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord

24 Feb 2024 842

RAJA Constanța Se oprește apa în zonele Mamaia, Mamaia Sat și Mamaia Nord!

23 Feb 2024 690