Intră în vigoare alerta meteo pentru sudul și estul țării. Prognozele specialiștilor

 
Administrația Națională de Meteorologie a emis ieri, alerta meteo valabilă de azi de la ora 09.00 până pe 24 martie, ora 18.00.
Fenomene : precipitaţii în general moderate cantitativ, ninsori consistente la munte, intensificări ale vântului, răcire;
 
În intervalul menţionat, se vor semnala precipitaţii în toată ţara. Vor fi ploi, iar începând din noaptea de miercuri spre joi (23/24 martie), în estul şi în sud-estul Transilvaniei şi în jumătatea de nord a Moldovei precipitaţiile vor fi mixte. La munte vor predomina ninsorile, mai consistente în Carpaţii Meridionali şi de Curbură.
În sudul, estul şi centrul teritoriului se vor cumula, în special în data de 23 martie, cantităţi de apă de 15...25 l/mp, iar local, mai ales în zona deluroasă, peste 30 l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare, cu precădere pe parcursul zilei de 23 martie, în majoritatea zonelor, cu rafale de peste 55...60 km/h în regiunile sudice şi la munte.
Valorile termice diurne vor fi în scădere, caracterizând, în cea mai mare parte a ţării, o vreme rece pentru ultima decadă a lunii martie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cod galben de vreme rea la Constanța! Vremea se va răci accentuat. Unde se pot semnala eventuale probleme

17 Apr 2024 667

Alertă meteo! Județele Constanța și Tulcea, sub cod galben de vijelii, averse torențiale și grindină

17 Apr 2024 1343

Alertă meteo! Se strică vremea în toată țara! Când expiră informarea meteorologilor

06 Mar 2024 1053

FOTO+VIDEO Cum arată Constanța după noaptea „Cod Roșu“. Străzi inundate, autoturisme distruse, copaci smulși

19 Nov 2023 2085

Informare meteo de instabilitate atmosferică emisă de meteorologi! Mai multe județe, sub cod galben de vreme rea

27 Jun 2023 1031

Cod Galben și Portocaliu Avertizare ANM de ploi torenţiale şi furtuni. Zonele afectate

10 Jun 2023 1632

Stare de alertă la nivelul județului Vrancea din cauza vremii nefavorabile (DOCUMENT)

28 Jan 2023 1460

UPDATE Cod galben de vânt în județul Tulcea. Când expiră avertizarea meteo

20 Oct 2022 1122

Constanța RO-ALERT a anunțat vijelie puternică și grindină (FOTO + VIDEO)

15 Aug 2022 3812

Constanţa sub avertizări meteo de furtună! Imagini impresionante surprinse în Port (FOTOREPORTAJ+VIDEO)

31 Jul 2022 3131

UPDATE COD ROȘU de furtună în județele Constanța și Tulcea. Ce localități sunt vizate de avertizarea meteo

31 Jul 2022 11143

Alertă de călătorie pentru Portugalia Atenționare meteorologică de temperaturi extreme și incendii de vegetație

11 Jul 2022 1028

Imaginea zilei! Cel mai puternic ... melc. Unde a fost surprins melcul după furtuna violentă de noaptea trecută din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jun 2022 2679

UPDATE Meteorologii împart județul Constanța în două. O parte este sub Cod Galben, cealaltă sub Cod Portocaliu

01 Jun 2021 2229

Cod Galben de ceață în județele Constanța și Tulcea. Cât durează. Recomandări pentru șoferi

23 Feb 2021 1996