Întreprinderile publice și-au prezentat raportul privind activitatea pe 2016 în fața Guvernului

Guvernul a luat act de Raportul privind activitatea pe 2016 a întreprinderilor publice, document anual elaborat și prezentat de Ministerul Finanțelor Publice, conform prevederilor OUG nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, informează un comunicat al Guvernului României. 
 
Raportul pentru 2016 cuprinde analiza principalilor indicatori economico-financiari monitorizați de MFP pentru un număr total de 1.668 întreprinderi publice, grupate după cum urmează:
 
*  287 întreprinderi publice de stat aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea ori în portofoliul autorităților publice tutelare centrale, din care: 223 active (aflate în stare de funcționare) și 64 întreprinderi inactive (aflate în stare de insolvență, faliment, lichidare, dizolvare);
 
*  1381 întreprinderi publice de stat aflate în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea ori în portofoliul autorităților publice tutelare locale, din care: 1.186 active și 195 inactive.
 
De asemenea, Raportul cuprinde și o analiză a aplicării guvernanței corporative în temeiul OUG nr.109/2011 pentru un număr total de 1.275 întreprinderi publice.
 
Activitatea întreprinderilor publice de stat
 
În anul 2016 participațiile deținute direct/indirect de stat la cele 287 întreprinderi publice de stat au fost în valoare de 28,591 miliarde lei. În cadrul întreprinderilor publice și-au desfășurat activitatea un număr de 195.817 persoane.
 
Principalii indicatori economico-financiari realizați de întreprinderile publice de stat active sunt:
 

-        veniturile totale în sumă de 44,167 miliarde lei, din care subvenții de la bugetul de stat în sumă de 5,717 miliarde lei
 
-        cheltuieli totale în sumă de 38,910 miliarde lei

 
-        rezultatul brut în sumă totală de 5,257 miliarde lei, obținut astfel:
 
*       profit brut în sumă de 6,753 miliarde lei înregistrat de un număr de 143 întreprinderi publice de stat
 
*       pierdere brută în sumă de 1,496 miliarde lei înregistrată de un număr de 58 întreprinderi publice de stat
 
-        dividende/vărsăminte din profitul aferent anului 2016 repartizate la bugetul de stat în sumă de 3,080 miliarde lei
 
-        datoriile totale în sumă de 21,448 miliarde lei, din care plăți restante în sumă de 3,497 miliarde lei.
 
În anul 2016, comparativ cu 2015, s-a constatat o scădere a veniturilor totale cu suma de 2,124 miliarde lei, a cheltuielilor totale cu suma de 4,858 miliarde lei și o creștere a rezultatului brut cu suma de 2,733 miliarde lei.
 
Raportul include recomandări pentru îmbunătățirea activității întreprinderilor publice de stat, între care:
 
*       Continuarea procesului de diminuare a participațiilor statului la nivelul întreprinderilor publice prin privatizări, restructurări și vânzări de active;
 
*       Accelerarea procedurilor de insolvență și faliment în întreprinderile publice inactive;
 
*       Recrutarea de consultanți specializați în restructurare pentru întreprinderile publice care sunt viabile, dar sub-performante;
 
*       Consolidarea întreprinderilor mici prin unirea acestora în entități mai mari și mai viabile;
 
*       Realizarea de programe concrete pentru reducerea plăților restante ale întreprinderilor publice;
 
*       Intensificarea activităților de recrutare a administratorilor sau directorilor conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
 
Activitatea întreprinderilor publice locale
 
În anul 2016 participațiile deținute direct/indirect de unitățile administrativ-teritoriale la cele 1381 de întreprinderi publice locale au fost de 3,480 miliarde lei. În cadrul întreprinderilor publice locale și-au desfășurat activitatea un număr de 106.799 persoane.
 
Principalii indicatori economico-financiari realizați de întreprinderile publice locale active sunt:
 
-        veniturile totale în sumă de 8,917 miliarde lei, din care subvenții de la bugetul local în sumă de 2,548 miliarde lei
 
-        cheltuieli totale în sumă de 8,455 miliarde lei
 
-        rezultatul brut în sumă totală de 0,462 miliarde lei, obținut astfel:
 
*       profit brut în sumă de 0,628 miliarde lei înregistrat de un număr de 639 întreprinderi publice locale
 
*       pierdere brută în sumă de 0,166 miliarde lei înregistrată de un număr de 362 întreprinderi publice locale
 
-        datoriile totale în sumă de 6,264 miliarde lei din care plăți restante în sumă de 1,145 miliarde lei.
 
În anul 2016, comparativ cu 2015, s-a înregistrat o creștere a veniturilor totale cu suma de 0,676 miliarde lei, a cheltuielilor totale cu suma de 0,778 miliarde lei și o scădere a rezultatului brut cu suma de 0,102 miliarde lei.
 
Din cele 1.186 întreprinderi publice locale active monitorizate, pentru un număr de 1.127 sunt aplicate prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți prefecți și subprefecți, eliberați din funcție de Guvern. Cine sunt cei numiți în funcțiile rămase vacante

11 Apr 2024 674

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 256

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 471

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 396

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 09 aprilie 2024

09 Apr 2024 299

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 698

Hotărârea de Guvern privind organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice, atacată la Curtea de Apel Constanța

05 Apr 2024 386

Guvern Se va moderniza calea ferată Predeal – București – Constanța. Valoarea investiției este de 2,16 miliarde lei (DOCUMENT)

04 Apr 2024 828

Guvern Scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul unor categorii de pacienți

04 Apr 2024 405

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 466

Guvern S-a stabilit cadrul de funcționare a mecanismului Contractelor pentru Diferență

04 Apr 2024 431

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -04 aprilie 2024

04 Apr 2024 334

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1654

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 979

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 365