Inundații în Delta Dunării. Mai multe gospodării din satele Crișan și Caraorman din județul Tulcea inundate după creșterea nivelului Dunării

Câteva zeci de curţi ale unor gospodării din satele Crişan şi Caraorman - comuna Crişan, din Delta Dunării, sunt inundate din cauza creşterii din ultima lună a nivelului apei Dunării, iar autoritatea locală nu mai are motorina necesară utilajelor folosite pentru scoaterea excesului de umiditate din sol, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, primarul Ilie Munteanu.
 

"Am primit 800 de litri de motorină după ce am făcut solicitare la Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), însă din cantitatea aceasta nu mai avem decât 150 de litri. Am consumat în plus şi 700 de litri de combustibil din rezerva Primăriei, iar din păcate, nivelul Dunării se menţine ridicat. Avem deja circa 30-40 de gospodării din Crişan şi Caraorman ale căror curţi au fost inundate, în urma infiltraţiilor produse în diguri", a spus primarul comunei Crişan, Ilie Munteanu.

 
Conform acestuia, combustibilul a fost utilizat pentru funcţionarea celor circa şapte unităţi de scoatere a excesului de umiditate din sol pe care le deţine atât autoritatea locală, cât şi Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA), în satele comunei Crişan.

 "Cele două motopompe ale noastre merg non-stop de aproape o lună. Staţiile de pompare merg o zi sau două, apoi fac pauză. N-avem nici mecanici care să aibă grijă de ele. Eu şi viceprimarul ne ocupăm de ele", a precizat Munteanu.

 
În zona de terasă a judeţului Tulcea, potrivit directorului filialei teritoriale a Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Marius Damian, trei din cele 16 staţii de pompare-desecare date în folosinţă în urmă cu circa o lună nu funcţionează în prezent, ca urmare a solicitărilor primite din partea primăriilor.
 

"Dunărea a scăzut în ultima perioadă, astfel că în unele cazuri nu mai este nevoie să punem în funcţiune staţiile de pompare", a precizat Damian, pentru AGERPRES.

 
ANIF nu deţine staţii de pompare-desecare în comunităţile din Deltă.
 
CJSU a decis, miercuri, 21 martie, punerea în funcţiune a 16 staţii de pompare din nordul şi nord-estul judeţului Tulcea, ca urmare a infiltraţiilor constatate în digurile de la Dunăre care au provocat băltirea a zeci de hectare de terenuri agricole.
 
Ulterior, membrii comitetului au decis acordarea mai multor ajutoare unui număr de 18 primării din judeţ, pentru ca acestea să poată interveni în caz de inundaţii. Printre acestea se numără şi primăria comunei Crişan.
 
Până în prezent, potrivit autorităţilor locale, peste 100 de curţi ale unor gospodării şi câteva sute de hectare de teren arabil din mai multe zone ale judeţului au fost afectate din cauza nivelului crescut al Dunării.
 
De aproape o lună, nivelul fluviului se menţine peste cota de atenţie în judeţul Tulcea, dar sub cotele de inundaţie şi cele de pericol.
 
Pentru prevenirea apariţiei unor probleme, autorităţile au decis impunerea unor restricţii de circulaţie atât pe drumul judeţean Tudor Vladimirescu-Chilia Veche, cât şi pe tronsonul Măcin-Smârdan de pe drumul naţional Tulcea-Brăila.

 
De asemenea, toate navele care circulă pe Dunăre au obligaţia de a naviga cu viteza minimă pentru a proteja digurile localităţilor de efectele valurilor.

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ABADL Proiect de apărare împotriva inundațiilor, la Babadag, județul Tulcea

03 Feb 2024 709

Avertizare emisă de hidrologi Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii! Județele vizate

21 Jan 2024 609

Franța Localități sub apă! Guvernul anunţă măsuri ''excepţionale'' în urma inundațiilor

04 Jan 2024 715

Date actualizate Apele Române anunță avertizări hidrologice Cod Galben și Portocaliu

04 Jan 2024 752

Atenţionare de călătorie în Franța! Au fost emise coduri roșu și portocaliu de ploi și inundații

03 Jan 2024 615

INHGA Posibile depășiri ale cotelor de apărare pe râuri din 15 bazine hidrografice!

12 Dec 2023 643

Știri Constanța Plaja Modern, inundată în urma condițiilor meteo severe din ultima perioadă (FOTO+VIDEO)

07 Dec 2023 1446

Atenționări Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în mai multe județe din țară

02 Dec 2023 849

INHGA Cod Roșu de inundatii! Județele vizate

01 Dec 2023 828

INHGA Cod galben de inundații pe râurile din judeţele Constanţa şi Tulcea

24 Nov 2023 721

MAE Atenționare de călătorie, în Norvegia! Cod portocaliu de inundații

02 Nov 2023 958

MAE Atenționare de călătorie pentru Slovenia - Cod roșu de ploi torenţiale şi risc de inundații

27 Oct 2023 864

Atenționare emisă de hidrologi! Cod galben de inundații pe râuri din zece bazine hidrografice

26 Oct 2023 765

Guvernul a aprobat majorarea limitei prevăzută inițial pentru acordarea de ajutoare de urgență

20 Oct 2023 694

Prognoza hidrologică pentru luna octombrie în Dobrogea. Ce spun hidrologii

03 Oct 2023 736