Investigaţii arheologice pentru căutarea mormintelor și recuperarea osemintelor deţinuţilor politici morţi în lagărul de muncă de la Periprava, județul Tulcea

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) organizează începând cu ziua de 16 iulie 2018 a V-a campanie de investigaţii arheologice în localitatea Periprava, com. C. A. Rosetti, jud. Tulcea. Acţiunea are drept obiectiv căutarea, descoperirea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale deţinuţilor politici decedaţi în fosta colonie penitenciară ce a funcționat în apropierea localității, informează IICCMER. 
 
Potrivit sursei citate, în cursul anilor 2013 și 2015-2017, IICCMER a organizat și desfăşurat patru campanii de cercetări arheologice în perimetrul actualului cimitir din Periprava. În acest loc, în perioada anilor 1959-1964, au fost înhumaţi un mare număr de deţinuţi politici decedați în colonia de muncă ce a funcționat în apropierea localității. Zona din cadrul cimitirului unde se află mormintele deţinuţilor a fost stabilită pe baza informaţiilor obţinute de la localnicii mai în vârstă ai satului, precum şi de la câţiva foşti angajaţi ai coloniei penitenciare. În prezent, la suprafaţa solului nu există niciun fel de semne care să indice prezenţa mormintelor.

La începutul anilor ’50 Periprava a funcţionat ca secţie a Formaţiunii Chilia, devenind de la 1 iulie 1957 o unitate penitenciară de sine stătătoare (Formaţiunea 0830). Scopul oficial al înfiinţării coloniei a fost construirea unui dig între localităţile Periprava şi Sfiştofca, ca măsură de protecție împotriva inundării terenurile ce urmau să fie defrişate de stuf şi apoi desţelenite în vederea utilizării lor ca suprafeţe agricole. De asemenea, se avea în vedere şi înălţarea şoselei din comuna Periprava pe o distanţă de mai mulţi kilometri. Astfel, începând cu 1959, în zonă au fost aduşi inclusiv mii de deţinuţii politici care au devenit majoritari în colonie până în 1964, când au fost aplicate graţierile colective. Scopul nedeclarat şi subînţeles al transferurilor de deţinuţi a fost exploatarea brutală a muncii acestora şi supunerea lor la un regim cu valenţe de exterminare. Condiţiile nefavorabile din perioada în care unitatea a funcţionat ca formaţiune independentă au dus la decesul a cel puţin 124 de deţinuţi, identificaţi nominal, în majoritate politici, dar şi de drept comun.

Conform informaţiilor documentare precum şi a numeroaselor mărturii ale foştilor deţinuţi politici care au supraviețuit detenției din lagărul de la Periprava, rezultă că decesele au fost cauzate de înfometare, de frigul din sezonul rece, de lipsa apei potabile şi a asistenţei medicale, de accidente survenite în condiţii de muncă istovitoare şi de regimul de detenţie pe care mulţi l-au îndurat în lagărele şi închisorile unde au fost încarceraţi anterior. Unii dintre deţinuţi au fost împuşcaţi în diferite împrejurări, mai ales în cursul unor tentative de evadare. Toate acestea au fost potenţate de condiţiile specifice existente în Deltă şi de comportamentul abuziv şi violent al personalului coloniei.

Printre cei răspunzători, în diferite grade, pentru ceea ce s-a întâmplat în colonia de la Periprava se află mai multe persoane, de la comandanţi, şefi de secţii, personal sanitar şi administrativ şi până la simpli gardieni, care în virtutea funcţiilor au ordonat, tolerat sau aplicat un regim de detenţie, care avea ca principal scop distrugerea rezistenţei fizice şi morale a deţinuţilor, iar  în cazul celor ale căror resurse de viaţă se epuizau, decesul. Există, de asemenea, vinovăţia indiscutabilă a înalţilor responsabili din conducerea Ministerului Afacerilor Interne şi, în ultimă instanţă, a liderilor de partid şi de stat din acea perioadă, asemenea practici fiind dictate sau sugerate pe cale ierarhică.

În campaniile arheologice din anii anteriori au fost descoperite și cercetate 31 de morminte de deținuți. Toate osemintele defuncților au fost extrase și recuperate, fiind transportate la Serviciul de Medicină Legală din Tulcea, ulterior fiind transferate pentru analize specializate la Institutul Naţional de Medicină Legală din Bucureşti unde se realizează și testele ADN în vederea stabilirii identității persoanelor decedate.

În campania din acest an se vor continua săpăturile în cimitirul din localitate prin deschiderea și decopertarea unor noi suprafețe arheologice, care vor conduce la descoperirea şi recuperarea altor morminte. Cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi şi istorici de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare (Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul de Istorie și Științele Naturii Aiud și Muzeul de Istorie Turda), alcătuit din Horaţiu Groza, Marius Oprea, Constantin Petre, Gheorghe Petrov, Gabriel Rustoiu, Paul Scrobotă, Florin Soare și Constantin Vasilescu.

Investigațiile se vor desfășura în prezenţa reprezentanților Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instituție care a fost sesizată de IICCMER în privința persoanelor decedate în lagărul de la Periprava şi a locului unde acestea au fost înhumate, pe acest caz fiind deschis în anul 2015 un dosar de cercetare penală. Aceștia vor fi însoțiți în teren de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și de la Serviciul Județean de Medicină Legală Tulcea. Acţiunea se desfășoară în colaborare cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și Televiziunea Română, fiind sprijinită de către Primăria comunei C. A. Rosetti și Rezervația Biosferei Delta Dunării.
 

De asemenea, IICCMER lansează un apel către rudele și urmașii victimelor care au decedat în lagărul de muncă de la Periprava pentru a contacta pe orice cale institutul sau direct pe responsabilul acțiunii, în vederea îndrumării acestora către autoritățile care au în sarcină identificarea osemintelor recuperate.
 
Despre IICCMER. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc.

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cruci din cuiele găsite în gropile unde au fost aruncați martirii de la Periprava

22 Nov 2023 1667

Blestemul pământului de la Periprava Nu s-a putut identifica niciun martir. Oasele deținuților politic au fost înhumate la Mănăstirea Dervent

21 Nov 2023 1899

Este nevoie de sprijin pentru arheologii care exhumează deținuții de la Periprava. Au nevoie de fonduri pentru continuarea proiectului

03 Aug 2023 815

Zeci de oseminte a 80 de mărturisitori ai credinței, care au pierit în lagărul de la Periprava, au ajuns la Mănăstirea Dervent (FOTO)

11 May 2023 1640

Sute de vieți furate în coloniile de muncă din Dobrogea! Cazul fostului comandant Ioan Ficior, de la Periprava! (DOCUMENT)

12 Apr 2023 1614

Imagini de impact! Vită ucisă de șacali în Deltă (VIDEO)

24 Feb 2023 1906

O nouă campanie de investigații arheologice în Cimitirul lipovenesc din satul Periprava

26 Jul 2022 1375

AFDPR Apel către rudele și urmașii deținuților politici morți la Periprava și Târgu Ocna

03 May 2022 1233

Instituția Prefectului - Județul Constanța, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din Perioada 1944-1989 (VIDEO)

09 Mar 2022 1407

Interdicție pentru navele civile pe brațul Chilia în Delta Dunării. Măsuri speciale pentru transportul în zona Periprava-C.A.Rosetti

03 Mar 2022 1514

Județul Tulcea O nouă campanie de investigații arheologice în cimitirul lipovenesc din satul Periprava

01 Jul 2021 1612

Asociația Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR) a făcut publice noile descoperiri de la Periprava-Tulcea (galerie foto)

18 Sep 2020 3725

Episcopul Visarion al Tulcii, slujbă de pomenire la hramul schitului Periprava, pentru martirii anticomunişti (galerie foto)

30 Jun 2020 2433

Tulcea. Bărbaţi, surprinşi în timp ce pescuiau ilegal. Zeci de kilograme de peşte, confiscate

03 May 2018 2220

Decizia e definitivă Ficior, condamnat la 20 de ani de închisoare

29 Mar 2017 2134