Investiție de 360 de milioane de euro a Transgaz pentru realizarea conductei de preluare a gazelor din Marea Neagră

Transgaz va investi 360 de milioane de euro pentru realizarea conductei Tuzla-Podişor, care va prelua gazele care vor fi extrase din Marea
Neagră şi le va transporta spre conductele de export, potrivit datelor publicate în raportul pentru semestrul I al administratorilor companiei.
 
"Obiectivul major al acestei investiţii constă în construirea unei conducte telescopice de transport gaze naturale Tuzla-Podişor, în lungime de 308,3 km şi Dn 1200 respectiv Dn 1000, care să facă legătura între resursele de gaze naturale disponibile la ţărmul Mării Negre şi coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, astfel asigurându-se posibilitatea transportului gazelor naturale spre Bulgaria şi Ungaria prin interconectările existente Giurgiu-Ruse (cu Bulgaria) şi Nadlac-Szeged (cu Ungaria)", se arată în documentul menţionat.
 
De asemenea, această conductă se va interconecta cu actuala conductă internaţională de transport gaze naturale Tranzit 1 (Isaccea-Negru Vodă).
 
Capacitatea de transport va fi de 8,14 milioane de metri cubi pe an, iar investiţia estimată se ridică la 360,36 milioane de euro.
 
În prezent sunt finalizate studiul de fezabilitate şi cel de impact asupra mediului şi a fost obţinută autorizaţia de construire. Decizia finală de investiţie va fi luată în acest an, iar construcţia este prevăzută pentru perioada 2019-2020.
 
Transgaz estimează că punerea în funcţiune şi intrarea în operare vor avea loc în anul 2020, dar calendarul estimativ de dezvoltare a proiectului poate suferi modificări, în funcţie de evoluţia proiectelor offshore din amonte.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții Constanța Black Sea Oil & Gas face tranziţia spre proiecte de energie regenerabilă. Începe autorizarea primului coridor energetic din sectorul românesc al Mării Negre

04 Jul 2023 1035

Câți bani a făcut noua exploatare de gaze naturale offshore Midia din Marea Neagră în doar 2 săptămâni

21 Sep 2022 1453

Romgaz a finalizat cu succes tranzacția cu ExxonMobil pentru gazele din Marea Neagră

02 Aug 2022 1040

Nicolae Ciucă, despre alimentarea cetățenilor cu gaze naturale din Marea Neagră Eforturile instituţiilor şi companiilor trebuie să se concentreze pe creşterea capacităţilor de producţie, depozitare şi extracţie

01 Jul 2022 766

Primele gaze din Marea Neagră au intrat în sistemul naţional de transport

15 Jun 2022 1210

Verde pentru gazele din Marea Neagră! Anunț ANRE despre perimetrele Pelican şi Midia

15 Jun 2022 1189

Când vor intra primele gaze noi din Marea Neagră în rețeaua românească de transport

31 May 2022 1202

Legea offshore, publicată în Monitorul Oficial Extracția gazelor din Marea Neagră poate începe

26 May 2022 1137

Ministrul energiei, Virgil Popescu "România poate începe oficial exploatarea gazelor din Marea Neagră"

25 May 2022 1228

Ciucă a discutat cu directorul Grupului Carlyle International Energy Partners, principalul acţionar al companiei Black Sea Oil&Gas despre dezvoltarea Proiectulului de la Midia

17 May 2022 1257

Ministrul Energiei Odată cu începerea exploatărilor din Marea Neagră, România va produce mai multe gaze decât va putea consuma

17 May 2022 1071

Exercițiu militar internațional pe Marea Neagră. O navă suspectă patrula în zona platformelor de gaze și petrol ale României (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 May 2022 1571

USR va depune amendament pentru ca banii din exploatarea gazelor din Marea Neagră să ajungă în pensiile românilor

16 Apr 2022 2801

Când va începe extracţia de gaze din Marea Neagră

30 Mar 2022 1186

Virgil Popescu Exploatarea gazelor din Marea Neagră a început, de către cei de la Black Sea Oil&Gas (VIDEO)

22 Mar 2022 1594