Ioana Olăraşu a primit Trofeul „Omul Anului“ 2011

Sâmbătă seara, la Hotel „Saturn“, a avut loc Balul de Crăciun al Fundaţiei „Callatis ‘96“. Evenimentul s-a derulat cu un dublu scop: strângerea de fonduri pentru proiectele sociale, culturale, educative, sportive etc, pe care fundaţia le va derula anul viitor, dar şi sărbătorirea a 15 ani de la înfiinţarea organizaţiei. La acţiune au fost prezenţi prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Iorga Palaz, preşedintele fondator al Fundaţiei „Callatis ‘96“, deputatul Zanfir Iorguş, preşedintele actual al organizaţiei, dr. Laura Condur, vicepreşedintele Daewoo Mangalia, Vasile Iorga, liderul UNPR Constanţa, George Lipoveanu, cadre medicale şi didactice, personalităţi ale societăţii civile din Mangalia.

La cei 15 ani de activitate a Fundaţiei „Callatis ‘96“, preşedintele fondator, Zanfir Iorguş, a ţinut să mulţumească tuturor membrilor care au susţinut, prin voluntariat, acţiunile organizaţiei: „Vă mulţumesc că aţi crezut în acest ideal, pentru că nimic nu e mai frumos pe lume decât să dăruieşti celui aflat în nevoie. Scopul Fundaţiei „Callatis ‘96“ a fost atins. Sunt 15 ani în care am derulat proiecte unice în România, dar şi în lume, pentru care fundaţia nu a solicitat, niciodată, niciun ban de la bugetul local sau de stat. A reuşit, în schimb, din dăruirea şi dorinţa membrilor săi de a veni în sprijinul comunităţii locale, să investească fonduri substanţiale în acţiuni umanitare, sociale, culturale şi sportive. Prin munca noastră, pot spune că am ajuns o adevărată forţă în rândul societăţii civile“, a arătat fondatorul Fundaţiei „Callatis ‘96“, Zanfir Iorguş.

La 15 ani de la înfiinţarea Fundaţiei „Callatis ‘96“, au fost oferite plachete jubiliare. Astfel, au primit recunoaşterea pentru implicarea, de-a lungul timpului, în acţiunile fundaţiei, Compania Daewoo Mangalia Heavy Industries, Virgina Vlad (primul preşedinte al fundaţiei), Ionuţ Vaida, Rodica Paraschiv, Cornelia Boantă, Linica Stan, Alina Dragomir. O premieră a trofeelor fundaţiei l-a constituit Premiul „Educatorul anului“, primit anul acesta de înv. Olga Bulboacă, ai cărei elevi s-au făcut remarcaţi prin rezultatele excepţionale la învăţătură.

Trofeul „Omul anului“ 2011 a fost înmânat de către Zanfir Iorguş Ioanei Olăraşu, fostă elevă a Liceului Teoretic „Callatis“. Ioana a obţinut, la bacalaureatul de anul acesta, unica notă de 10 din judeţul Constanţa, fiind în prezent studentă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti. Ioana Olăraşu le-a mulţumit, pentru rezultatele excelente la învăţătură, atât părinţilor ei, cât şi educatorilor, care au îndrumat-o şi au impulsionat-o să meargă mai departe, iar pentru trofeul obţinut Fundaţiei „Callatis“.

 http://www.editiadesud.ro/?p=1246


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Camera Deputaților a numit 10 membri în Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

28 Mar 2024 188

Loteria Română a lansat o platformă prin care pot fi achiziționate bilete la cele mai cunoscute jocuri

25 Mar 2024 586

Centrul pentru incluziune socială a romilor, reactivat la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Mar 2024 930

Farul Constanța Ionuț Cojocaru, borne de neuitat în Giulești. Acolo a debutat la seniori și tot acolo a fost, apoi, în premieră titular. Cu victorii! (GALERIE FOTO)

19 Mar 2024 719

CSM Constanța Baschetbalistele, o nouă mare performanță. Au cucerit Cupa României! „Un succes istoric“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

11 Mar 2024 1276

Primul caz din România de operație pe creier prin pleoapă, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „dr. Carol Davila” (GALERIE FOTO)

09 Mar 2024 811

MApN Acord, în premieră, între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc cu privire la cooperarea în domeniul militar și tehnic

28 Feb 2024 327

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul de Stat Constanța Sold-out la spectacolul „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, montat de regizorul Andrei Șerban (GALERIE FOTO)

27 Feb 2024 748

A murit Mioara Roman!

23 Feb 2024 1248

„A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare în regia lui Andrei Șerban – premieră la Teatrul de Stat Constanța

21 Feb 2024 803

Record de participanți la UNTOLD Dubai! Ce vedete au urcat pe scena festivalului (GALERIE FOTO)

19 Feb 2024 606

Guvern Premierul Ciolacu anunță reorganizarea a încă două ministere

16 Feb 2024 776

Premieră Condamnare în primul și singurul dosar de Cyberbullying din Constanța! Decizia, atacată la instanța superioară (RECHIZITORIU)

15 Feb 2024 866

CSM Constanța natație Patrick Dinu, record personal la Campionatul Mondial

15 Feb 2024 815

Consiliul concurenței analizează preluarea CEZ Vânzare SA de către Premier Energy PLC, Cipru

12 Feb 2024 513