Iohannis a promulgat legea privind venitul minim de incluziune

Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii referitoare la venitul minim de incluziune, prin care se prevede acordarea unui "beneficiu de asistență socială" familiilor și persoanelor singure aflate în dificultate, informează Agerpres.

Legea prevede că venitul minim de incluziune reprezintă sprijinul financiar acordat de stat în scopul asigurării nivelului de trai minimal pentru familiile și persoanele singure aflate în situația în care "și-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacități de integrare socială", precum și pentru prevenirea riscului sărăciei în rândul copiilor și stimularea participării acestora în sistemul de educație.

Venitul minim de incluziune este format din ajutorul de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii și suplimentul pentru locuire, însă, în funcție de nevoile persoanelor vizate, acest venit poate fi însoțit de măsuri de asistență socială complementare — stimulente sau facilități contributive.

Ajutorul de incluziune se va acorda persoanelor sau familiilor cu un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei, însă pentru persoana singură cu vârsta de cel puțin 60 de ani — limita este de 300 de lei. "În acest caz, se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferența dintre suma de 260 de lei pe membru de familie și venitul realizat de familia respectivă în fiecare lună'', se arată în actul normativ.

În cazul familiei biparentale se acordă pentru fiecare copil câte 107 lei și maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii, iar în cazul familiilor monoparentale se acordă câte 120 de lei pentru fiecare copil, dar maximum 480 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii.

Pentru familiile cu venituri cuprinse între 260 și 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii), în cazul familiilor biparentale, și câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulți copii) în cazul familiilor monoparentale.

Legea mai prevede că suplimentul pentru locuire se acordă diferențiat, în funcție de tipul de combustibil utilizat, și că vor primi acest ajutor familiile care au un venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună.

Stimularea ocupării pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare se face prin scutirea de la calculul privind stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei a unui procent de 50% din totalul veniturilor realizate în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau alte forme legale de angajare, dar nu mai mult de 400 lei/familie, se mai arată în lege.

Potrivit legii, persoanele fără adăpost beneficiază de venitul minim de incluziune numai pe perioada în care se află în evidența serviciilor publice de asistență socială de la nivelul unităților administrativ-teritoriale în care trăiesc.

Sumele aferente venitului minim de incluziune și măsurilor de asistență socială complementare se acordă din bugetul de stat și, după caz, din bugetele locale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 241

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 10650

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 398

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 404

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 406

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 515

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1167

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 392

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 424

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 705

România, profund angajată în prioritățile Uniunii Europene pentru 2024-2029. Anunțul lui Klaus Iohannis (VIDEO)

03 Apr 2024 491

Iohannis, mesaj de Paștele Catolic- „Să ne îndreptăm gândurile și rugăciunile către cei în suferință“

30 Mar 2024 416

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

29 Mar 2024 560

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 450

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 482