Prins de două ori fără permis la volan, în aceeaşi zi! Ionuţ Gavrilă, din Ovidiu, arestat preventiv

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat, luni, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Ionuţ Gavrilă pentru săvârşirea a două infracţiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi faţă de inculpaţii Ferdin Taifun Asan şi Regep Asan pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului.
 
Din probele administrate până în acest moment în cauză, poliţiştii rutieri şi procurorul de caz au reţinut că în ziua de 13.03.2015, atât în jurul orelor 15.30, cât şi în jurul orelor 17.30, inculpatul Ionuţ Gavrilă a condus un autoturism marca BMW, înmatriculat în Bulgaria pe drumurile publice din oraşul Ovidiu, respectiv pe DN2A şi pe strada Primăriei, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar ocazia audierii, în calitate de martori, a inculpaţilor Ferdin Taifun Asan şi Regep Asan, aceştia au făcut afirmaţii mincinoase cu privire la împrejurările esenţiale despre care au fost întrebaţi, urmărind îngreunarea cercetărilor care se efectuează cu privire la inculpatul Ionuţ gavrilă.
 
Magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis în parte propunerea formulată şi au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile faţă de Ionuţ gavrilă şi luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de Ferdin Taifun Asan şi Regep Asan.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arestat pentru infracţiuni rutiere comise în Ovidiu Ionuţ Gavrilă, prins de două ori în aceeaşi zi fără permis la volan

19 Mar 2015 2020