Irimescu se plânge că i se impută prea marea transparență! El consideră însă că a salvat viaţa unor copii

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, arată, într-o postare pe Facebook, că informația referitoare la depistarea lotului de brânză contaminată cu E-coli a dat-o în mod absolut transparent.
 

"De fapt, ceea ce mi se impută acum este prea marea transparență de care am dat dovadă. Poate am greșit, poate nu. Pe de altă parte, informația era deja cunoscută în mass media, jurnaliștii necerându-mi decât confirmarea ei. Alte persoane avuseseră deja grijă să o dea, ”pe surse”, cum se spune, înainte", spune Achim Irimescu.

 
În opinia șefului de la Agricultură, se face ''o confuzie imensă între valori". El admite că nu există dovada legăturii dintre brânza incriminată și cazurile bebelușilor cu sindrom hemolitic-uremic, însă subliniază că lotul de brânză de 25 de kilograme provenit de la fabrica Lactate Brădet din Curtea de Argeș nu a mai fost găsită nici la producător, nici în unitățile de comercializare, ceea ce înseamnă că aceasta fusese cumpărată.
 

"Eu o să vă spun cum se vede situația de la mine și de ce am decis să fiu atât de transparent. În primul rând, cred că se face o confuzie imensă între valori. Nu cred că putem pune în balanță viața unor copii cu orice altceva. Nu cred că este un mod corect și moral a vedea astfel lucrurile. Desigur, nu există dovada legăturii dintre brânza incriminată și cazurile respective, fiind de datoria Ministerului Sănătății să ducă la capăt ancheta. Însă, din informațiile pe care le aveam când am ieșit public, rezulta că lotul de brânză de 25 kg de la fabrica respectivă NU A MAI FOST REGĂSITĂ NICI LA PRODUCĂTOR, NICI LA UNITĂȚILE DE COMERCIALIZARE. Ce înseamnă lucrul acesta? Înseamnă că acea cantitate de brânză SE AFLĂ ÎN FRIGIDERUL OAMENILOR! Chiar în momentul în care eu făceam declarația, această brânză infestată cu E-coli putea face alte victime! Iar oamenii aceia NU ȘTIAU CE AU ÎN FRIGIDER ȘI CE PUTEAU SĂ LE DEA COPIILOR! Sper că nu a fost afectat grav un producător, DAR POATE AM SALVAT ASTFEL VIATA UNOR COPII și asta moral îmi dă liniște. În cazul în care ar fi fost afectați alți copii, mi s-ar fi reproșat că am știut numele producătorului și l-am tăinuit", scrie ministrul.

 
Vă reamintim că luni acelaşi ministru avertiza că o cantitate de brânză proaspătă de vacă produsă de societatea Lactate Brădet din Curtea de Argeș conține bacteria E-coli. Inspectorii de la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au identificat prezența bacteriei E-coli în probe prelevate dintr-un lot de 25 de kilograme de brânză proaspătă de vaci, produsă de o unitate de prelucrare a laptelui din județul Argeș și în probe de pui (spate cu gât) recoltat din frigiderul uneia dintre persoanele implicate în ancheta Ministerului Sănătății.

ANSVSA a dispus sistarea activității în secția de brânzeturi unde a fost realizată brânza proaspătă analizată, până la elucidarea situației și efectuarea dezinfecției în această secție a spațiilor, utilajelor, ustensilelor și a suprafețelor de lucru. Dezinfecția va fi urmată de recoltarea de teste de sanitație care să ateste eficiența igienizării. Trei copii diagnosticați cu sindromul hemolitic uremic au decedat în ultimele trei săptămâni.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un ministru din Guvernul Cioloș a demisionat

03 Jan 2017 1882

Agrointel.ro – Interviu Achim Irimescu „Coseam un pogon într-o zi și jumătate. Mâncam brânză cu ouă, roșii și castraveți și nelipsitul litru de lapte”

08 Nov 2016 2528

Persoanele fizice vor putea achiziționa terenuri în limita a 150 de hectare, iar cele juridice până la 1.500 ha

01 Nov 2016 2119

Agrointel.ro Veste excelentă de la ministrul Agriculturii - „De la 1 decembrie, APIA va începe plăţile integrale”

01 Nov 2016 2807

Agroteca.ro Lista și condițiile pentru alimentele proaspete, gata până la finele anului

17 Oct 2016 1985

Achim Irimescu vrea să se întoarcă la Bruxelles

15 Oct 2016 2292

Schemă de ajutor de minimis pentru producători mici şi medii de carne de porc

27 Sep 2016 2057

Ministrul Agriculturii Românii sunt obișnuiți să aibă frigiderul plin de alimente care expiră fără a fi consumate

27 Sep 2016 1810

Ministrul Agriculturii După 70 de ani, România poate să exporte porci vii

15 Sep 2016 2147

România va putea exporta porci vii în Uniunea Europeană

15 Sep 2016 1696

Ministrul Irimescu - România se confruntă cu două amenințări grave

03 Sep 2016 2228

Ministrul Agriculturii a părăsit spitalul Elias, unde a fost adus în urma accidentului

25 Aug 2016 2059

UPDATE 2 Ministrul Agriculturii, implicat într-un accident aproape de Slobozia. Iată ce a declarat Irimescu

25 Aug 2016 2350

Premieră pentru Romania producția de grâu a sărit de 8,4 milioane de tone

21 Aug 2016 4377

Fermierii care nu și-au irigat culturile, nu vor primi despăgubiri

14 Aug 2016 2182