Istoricul Cazinoului Constanţa, de la monument la ruină

În anul 2000, Primăria Constanţa, reprezentată de primarul Mazăre Radu şi directorul Babuş Constantin, preia Cazinoul de la S.C. Litoral SA. Un an mai târziu, potrivit Hotărârii 385/02.10.2001 adoptate de Consiliul Local Municipal Constanţa, Cazinoul trece din administrarea SC Confort Urban SRL în administrarea Municipiului Constanţa. Prin aceeaşi hotărâre, consilierii locali decid aprobarea concesionării prin licitaţie publică a acestui imobil. În ianuarie 2006 Primăria Constanţa demarează procedura de concesionare a Cazinoului din Constanţa prin licitaţie internaţională.

În anul 2007, în urma negocierii directe, Municipiul Constanţa şi Consiliul Local încheie cu S.C. Queen Investment INC SRL un contract de concesiune privind Cazinoul pentru o perioadă de 49 de ani. În mai 2010, după 4 ani în care Cazinoul a fost închis, firma israeliană comunică autorităţii publice locale faptul că nu-şi poate achita obligaţiile contractuale, dar primarul Mazăre nu reacţionează decât peste un an, când iniţiază proiectul de hotărâre prin care se constată încetarea contractului de concesiune nr. 133098/2007 începând cu data de 13.01.2011, dată la care S.C. Queen Investment INC SRL urma să achite conform obligațiilor contractuale redevenţa în valoare de 144.595,23 EURO, sumă la care se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 0,25% pentru fiecare zi de întârziere şi să restituie bunul concesionat în aceeaşi stare de funcţionare, aşa cum a fost preluat, conform art. 10 din contract.

La 16 mai 2011, Consiliul Local Constanţa aprobă, la cererea S.C. Queen Investment INC SRL, rezilierea contractului de concesiune, fără a-i imputa starea avansată de degradare a clădirii, deşi, prin contract, concesionarul avea obligaţia de a întreţine clădirea şi de a investi în primii 5 ani suma de 3.287.500 de euro (cca 142 de miliarde lei vechi), deci aproximativ 660.000 euro pe an (cca 28 de miliarde lei vechi), iar primăria avea obligaţia de a urmări lunar prin serviciile de specialitate mersul lucrărilor în vederea luării tuturor măsurilor necesare pentru a nu se aduce prejudicii de imagine Cazinoului
În aceeaşi zi, primarul Radu Mazăre anunţă la un post de televiziune, referindu-se la Cazinoul din Constanţa: "scot această fată bătrână şi urâtă la mezat" .

MAI 2011 - UN NOU ÎNCEPUT AL CAZINOULUI DIN CONSTANŢA

19 mai 2011- Prefectul județului Constanța, Claudiu-Iorga Palaz, îi transmite primarului Constanței o scrisoare deschisă prin care îl previne că va bloca orice hotărâre prin care acesta va încerca să scoată la vânzare Cazinoul și inițiază o campanie de salvare a monumentului.

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ PRIMARULUI RADU ŞTEFAN MAZĂRE

Iunie 2011 - Pe site-ul Instituţiei Prefectului, mii de constănţenii votează împotriva vânzării Cazinoului.

7 iulie 2011 - În cadrul unei conferinţe de presă, prefectul Claudiu-Iorga Palaz anunţă că a făcut un apel scris către toţi consilierii locali prin care le solicită să nu voteze hotărârea de vânzare a Cazinoului, după care merge personal la Primărie cu o adresă similară, pentru a o înmâna personal primarului, context în care dăruieşte angajaţilor primăriei insigne aurite reprezentând Cazinoul, ca semn de preţuire a acestei clădiri-emblemă a Constanţei.

8 iulie 2011 - Ca urmare a presiunii publice declanșate odată cu demararea campaniei iniţiate de prefectul Claudiu-Iorga Palaz, Consiliul Local Municipal Constanța hotărăşte amânarea proiectului privind vânzarea Cazinoului, iar primarul Mazăre anunță că soarta clădirii va fi decisă în urma unei consultări publice. În aceeaşi zi, aflată într-o vizită de lucru la Mangalia, ministrul Elena Udrea declară că va face tot posibilul pentru a găsi o soluţie la nivelul Guvernului României pentru a salva Cazinoul din Constanța, manifestându-şi, în acelaşi timp, disponibilitatea ca Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să se implice în acest proiect.

21 iulie 2011- Primăria Constanţa se adresează Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului sau Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional cu apelul de a găsi soluții pentru reabilitarea cazinoului, aflat "într-o stare avansată de degradare ce reclamă o intervenţie cât mai urgent pentru stoparea uzurii fizice".

23 iulie 2011 - În cadrul unei emisiuni în direct organizate de Radio România Actualități, cu participarea prefectului Claudiu-Iorga Palaz şi a viceprimarului Decebal Făgădău, prefectul propune trecerea Cazinoului în administrarea temporară a autorităților centrale pentru restaurare şi îşi exprimă sprijinul pentru urgentarea soluţionării acestei probleme.

29 iulie 2011 - La dezbaterea „Reabilitarea şi Administrarea Cazinoului din Constanţa", prefectul Claudiu-Iorga Palaz şi primarul Radu Mazăre se confruntă pe tema Cazinoului, primarul declarând în final că este dispus să vândă clădirea monument "pentru un leu" Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului sau Ministerului Culturii şi Patrimoniului Național. În replică, prefectul se opune înstrăinării şi propune darea Cazinoului fără plată în administrarea unuia dintre aceste ministere, în scopul reabilitării, cu menţiunea ca acesta să fie redat Constanţei odată cu încheierea lucrărilor.

În aceeaşi zi, Primăria Constanţa revine cu adrese către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, manifestându-şi disponibilitatea transmiterii în proprietatea acestora a "bunului imobil format din teren în suprafaţă de 3.108 mp şi a clădirii cunoscute sub denumirea Cazino Constanţa, situat în Constanţa, imobil ce aparţine domeniului privat al Municipiului Constanţa, în schimbul contravalorii de 1 Leu".

7 august 2011 - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului îşi dă acceptul pentru implicarea financiară în realizarea lucrărilor de consolidare şi restaurare a clădirii, cu precizarea că aceasta "trebuie să rămână în proprietatea constănţenilor, prin Consiliul Local Constanţa", nefiind de acord cu propunerea primăriei de a o prelua în proprietatea ministerului şi mai ales cu evaluarea de 1 leu a imobilului.

24 august 2011 - Consiliul Local Municipal Constanţa aprobă Hotărârea nr. 217 privind transmiterea imobilului aparținând domeniului privat al Municipiului Constanţa în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar în aceeaşi zi prefectul Claudiu-Iorga Palaz dă aviz de legalitate acestei hotărâri.

31 august 2011 - Guvernul României aprobă, prin Hotărârea de Guvern nr. 872/2011, preluarea imobilului-teren și construcție Cazino Constanța în administrarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

14 septembrie 2011 - Guvernul României emite Ordonanţa de Urgență nr. 76/2011 privind aprobarea realizării obiectivului de investiție "Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa" de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Compania Naţională de Investiţii.

5 octombrie 2011 - Se semnează protocolul de predare-primire a Cazinoului între Municipiul Constanţa şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu scopul executării lucrărilor de consolidare şi restaurare. Conform Art. 3 din Protocol, MDRT se obligă să asigure respectarea prevederilor legale specifice domeniului monumentelor istorice, precum și a regimului de monument istoric, iar Primăria să asigure suprafeţele necesare pentru depozitare şi pentru organizarea șantierului, precum și a racordurilor pentru utilități pe toată durata realizării lucrărilor.

15 octombrie 2011- Prefectul Claudiu-Iorga Palaz deschide porţile Cazinoului pentru publicul larg, astfel încât vizitatorii să aibă ocazia, până la demararea lucrărilor de reabilitare şi restaurare, de a constata starea avansată de degradare în care administrația Mazăre a adus acest monument, perlă a arhitecturii şi simbol al Constanţei.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 395

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 476

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 558

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 498

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 696

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 546

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 534

Alianța Dreapta Unită solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR în legătură cu OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare și locale

11 Mar 2024 483

Prelungire de mandat pentru unul dintre administratorii din CA-ul Administrației Canalelor Navigabile Constanța

05 Mar 2024 434

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 728

În ședința de Consiliu Local se aprobă bugetul pentru 2024 Mandatele administratorilor de la Termocentrale Constanța au fost prelungite!

28 Feb 2024 590

Firme Constanța Adunare Generală a Asociaților și modificări în contextul decesului unui asociat la Lex Trans SRL

27 Feb 2024 570

Firme Constanța Acționarii Damen Shipyards Mangalia SA, convocați în adunare generală. Ordinea de zi a ședinței, completată la cererea Damen Holding BV

26 Feb 2024 917

Firme Constanța Acționarii Șantierului Naval 2 Mai SA Mangalia, convocați să decidă bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024

24 Feb 2024 717

Firme Constanța Acționarii Brise Grains SA, convocați în AGA și AGEA, vor decide desfiinţarea punctului de lucru din Bucureşti, Gara Herăstrău

22 Feb 2024 586