ISU Dobrogea avertizează asupra plimbărilor pe lacurile îngheţate

În ultima săptămână, temperaturile minime nocturne înregistrate au atins chiar şi -20°C, situaţie ce a dus la îngheţarea lacurilor şi chiar a apei Mării Negre. Ca urmare, pe timpul zilei, în ciuda celor -15°C şi a vântului tăios, o mulţime de temerari ies la o plimbare pe gheaţa lacurilor Tăbăcărie şi Siutghiol cât şi pe gheaţa formată la malul mării. Având în vedere, pe de o parte menţinerea acestor temperaturi extrem de scăzute, iar pe de alta manifestarea unor riscuri şi vulnerabilităţi materializate prin accidente generate de îngheţ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ al judeţului Constanţa recomandă tuturor tinerilor să evite aventurarea în scop de promenadă pe gheaţa lacurilor sau a oricărui luciu de apă pe suprafaţa căruia s-a format pelicula de gheaţă. „Pe această cale, facem apel la toţi adulţii, care au calitatea de părinţi, să îşi supravegheze copiii astfel încât aceştia să nu aleagă ca loc de joacă vreuna dintre locaţiile amintite. Totodată, în această acţiune de informare, solicităm şi sprijinul cadrelor didactice să prelucreze elevilor, în orele de consiliere şi dirigenţie, riscurile la care se expun prin alegerea ca loc de joacă a suprafeţelor lacustre, pe malul mării, canale sau a oricărui luciu de apă pe suprafaţa căruia s-a format pelicula de gheaţă“, au spus autorităţile. Totodată, ISU „Dobrogea“ atenţionează şi pescarii asupra accidentelor care se pot produce, întrucât aceştia se aventurează chiar şi câteva sute de metri pe suprafeţele de apă îngheţată pentru a pescui la „copcă“. În aceste context, reprezentanţii ISU Dobrogea au amintit tragedia înregistrată în urmă cu patru ani, pe lacul Siutghiol, în dreptul oraşului Ovidiu: în data de 14 ianuarie 2008, ora 10:14, un echipaj al Detaşamentului de pompieri Constanţa Oraş, sub comanda mr. Laurenţiu Dumitrescu, a intervenit pentru salvarea a patru elevi, minori care, în încercarea de a patina pe gheaţa lacului Siutghiol, au căzut în apă. Echipa de scafandri a reuşit scoaterea din apă şi salvarea doar a doi dintre minori, ceilalţi doi găsindu-şi sfârşitul în apa îngheţată a lacului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în Dobrogea, în următoarele două săptămâni?

15 Apr 2024 699

Prognoza meteo pentru Dobrogea. Temperaturi și condiții atmosferice pentru următoarele zile

13 Apr 2024 766

ANM Valori termice mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele 4 săptămâni. Iată ce temperaturi se vor înregistra în Dobrogea

07 Apr 2024 469

Cod galben la malul mării Temperaturi și condiții meteo pentru Constanța în intervalul 02-03 aprilie 2024

02 Apr 2024 733

Măsurile de prevenire în contextul avertizării meteo, discutate în ședința convocată de prefectul județului Constanța

01 Apr 2024 614

Vremea se schimbă radical. Temperaturile scad și revin ploile

31 Mar 2024 1236

Fotoreportaj Plajă aglomerată la Năvodari. Oamenii se bucură de soare și căldură la final de martie (FOTO+VIDEO)

31 Mar 2024 1761

Schimbări de temperatură în Dobrogea. Prognoza meteo pentru zilele următoare

24 Mar 2024 684

Vremea în Dobrogea în acest final de săptămână. Temperaturi la malul mării

15 Mar 2024 783

Vremea în Dobrogea la început de săptămână. Temperaturi la malul mării

03 Mar 2024 604

Vremea în Dobrogea zilele următoare. Meteorologii anunță creșteri de temperatură

20 Feb 2024 564

Schimbări bruște de vreme. Ce ne așteaptă în prima parte a lunii martie

18 Feb 2024 3028

ISU Harghita Bilanț

13 Feb 2024 389

Zi tipică de primăvară în toată țara. Iată ce temperatură s-a înregistrat astăzi la Constanța

09 Feb 2024 822

Un nou val de ger lovește România. La ce să ne așteptăm din punct de vedere meteorologic?

28 Jan 2024 1209