ISU Dobrogea Controlul unităţilor de turism de pe litoral

Pe durata sezonului estival, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa efectuează activităţi specifice în vederea verificării  unităților de turism, restaurante, cluburi și alte obiective.
 
Astfel, în perioada 12-18 august, în staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre au fost efectuate controale în 54 de obiective de turism şi alimentaţie publică, după cum urmează: 28 de unități de turism, 15 restaurante și cluburi, precum și în alte 11 obiective.
 
În aceste locaţii, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariţiei acestora, au fost desfăşurate activităţi preventive pe timpul cărora au fost depistate 255 deficienţe.
 
De asemenea, au fost aplicate 251 sancţiuni, respectiv 207 avertismente şi 44 amenzi contravenţionale în valoare totală de 141.500 lei.
 
Dintre constatările cel mai frecvent menţionate în documentele de control, ISU Dobrogea exemplifică:
 
-neîntocmirea şi/sau neavizarea planului de intervenţie, la unele unităţi de turism;
-neasigurarea angajării unui cadru tehnic sau personal de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor;
-nemenţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor electrice pentru iluminatul de siguranţă pentru evacuarea persoanelor în caz de incendiu, pentru marcarea hidranţilor interiori de incendiu, cât şi pentru intervenţie în încăperea centralei termice;
-lipsa verificării mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor existente (stingătoare), aflate în dotarea unor construcţii de turism, în conformitate cu reglementările tehnice;
-exploatarea cu defecţiuni şi improvizaţii a instalaţiei electrice aferentă construcţiilor. 

Ca urmare a activităţilor preventive desfăşurate şi a sensibilizării factorilor responsabili asupra riscurilor de incendiu existente, la nivelul unităţilor de turism controlate, au fost executate exerciţii de evacuare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 346

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 299

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1330

Accident rutier în Eforie Nord, județul Constanța. O mașină a ieșit de pe carosabil și a intrat în peretele unei case

20 Apr 2024 911

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 667

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 467

Știri Constanța Un pompier aflat în timpul liber a sărit în ajutorul bărbatului rămas captiv în urma accidentului de la Castelu (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1000

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 1093

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3178

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 349

Știri Constanța Weekend de foc pentru pompierii ISU Dobrogea

15 Apr 2024 465

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1936

Mașină în flăcări, pe A4, spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 1589

UPDATE Incendiu în podul unei case din Pecineaga, județul Constanța. Un coș de fum a ars

14 Apr 2024 698

UPDATE Accident rutier în municipiul Constanța. Trei victime sunt implicate

14 Apr 2024 1241