ISU HarghitaBilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

BULETIN  INFORMATIV
 
Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore
 
În ultimele trei zile (06-08.03.2023), 20 de  persoane aflate în dificultate au primit ajutorul echipajelor SMURD. Totodată, salvatorii au acționat pentru localizarea și stingerea unui incendiu, precum și pentru gestionarea a două misiuni pentru protecția comunităților: o misiune  de asigurare a măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, în urma unui accident rutier produs pe DE 578, municipiului Miercurea Ciuc și o misiune de asigurare/supraveghere zonă, în urma unor scăpări de gaze într-un  apartament, pe Aleea Avântului din municipiul Miercurea Ciuc, problema fiind remediată, în scurt timp, de către echipajul distribuitorului de gaze.
Deasemenea, luni dimineața  pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu, Secuiesc în cooperare cu SVSU Dealu,  au fost alertați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, în comuna Dealu. Forțele de intervenție ajunse în cel mai scurt timp la locul evenimentului au constatat că incendiul se manifesta la peretele casei, pe o suprafață de cca. 10 mp, cu pericol de propagare la întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite și, cel mai probabil, a fost provocat de coșul de fum amplasat sau neprotejat termic față de materialele combustibile. Evenimentul s-a soldat doar cu pierderi materiale, evaluate la aproximativ 7.000 lei.
Chiar dacă vremea de afară ne duce cu gândul la venirea primăverii, totuși în case nu se poate sta fără a face focul în sobe sau fără a porni centralele termice. 
Utilizarea coșurilor de fum deteriorate, necurățate sau neizolate corespunzător faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor crește riscul de producere a unor incendii. 
Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
 
                                                                                COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Harghita Bilanțul misiunilor din ultimele 72 de ore

02 Oct 2023 548

ISU Harghita Buletin informativ - 15.12.2022

15 Dec 2022 971

ISU Harghita Buletin informativ

08 Nov 2021 744