Jaf ca în filme la o bancă din Brașov. Suspecții au sustras bancomatul. Incredibil cum au acționat

Poliţiştii fac cercetări după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în municipiul Braşov, bancomatul unei unităţi bancare a fost dislocat în urma unei explozii, au informat reprezentanţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean citați de Agerpres.ro

''În data de 29.12.2018, ora 3.34, Dispeceratul IPJ Braşov a fost sesizat cu privire la faptul că într-o unitate bancară de pe raza municipiului Braşov, a avut loc o explozie. În temeiul sesizării s-a constituit echipa operativă formată din poliţişti de Investigaţii Criminale, Criminalistică şi poliţişti de Ordine Publică, care au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, uşa şi geamul de la accesul dinspre stradă în sucursala bancară, cât şi un bancomat au fost dislocate din locul în care se aflau, părţi din acesta fiind împrăştiate pe trotuarul şi carosabilul din faţa sucursalei'', potrivit unui comunicat de presă transmis sâmbătă de IPJ Braşov.


Cercetările poliţiştilor sunt în derulare, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum şi a identificării autorilor. 

Sursa: Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În Constanța Un tânăr s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat

28 Mar 2024 106

Bărbat arestat pentru furturi din locuințe, în municipiul Constanța. Valoarea prejudiciului este de peste 100.000 de lei (FOTO)

28 Mar 2024 252

Cinci tineri, reținuți pentru că ar fi sustras din mai multe mașini, în Medgidia, județul Constanța. Ce au constatat polițiștii?

28 Mar 2024 223

Poliția Municipiului București - Mandate de aducere în Municipiul București și județul Ilfov

28 Mar 2024 160

IPJ ClujPoliția Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani

27 Mar 2024 484

IPJ Sibiu Un bărbat cercetat pentru furt calificat a fost reținut

27 Mar 2024 264

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 531

Atenție, detalii cu puternic impact emoțional! Crimă într-un hotel din Mangalia! Prima ședință de judecată cu ușile deschise (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 1049

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 543

Jandarmii din Tulcea, solicitați în acest sfârșit de săptămână. Intervențiile acestora

25 Mar 2024 357

Marinar suspectat că ar fi sustras motorină de pe o macara plutitoare, aflată în Portul Constanța

24 Mar 2024 549

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 454

La Tulcea A umplut coșul de cumpărături cu produse de pe raft și a vrut să plece fără să achite

22 Mar 2024 382

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

21 Mar 2024 582

IPJ SibiuUn bărbat cercetat pentru furt calificat a fost reținut

21 Mar 2024 292