Jaf ca în filme pus la cale de trei indivizi. Victima, legată, amenințată și tâlhărită în propria casă

În cursul zilei de vineri, 3 august a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Poliția Sectorului 4, în urma punerii în aplicare a trei mandate de percheziții domiciliare în București și jud. Călărași, au depistat trei bărbați, toți în vârstă de 20 de ani, suspectați de comiterea infracţiunii de tâlhărie.
 
Potrivit Poliției Capitalei, din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că, la data de 25.07.2018, cei trei ar fi pătruns în locuința unui bărbat unde, prin acte de violență, l-au deposedat de mai multe bunuri.
 
În sarcina celor trei suspecți a fost reținut faptul că, în seara de 25.07.2018, în jurul orei 20:30, au pătruns în locuința unui alt bărbat, iar prin folosirea violenței și amenințarea cu un cuțit, l-au legat, i-au sustras aparatură electronică, un ceas de mână, dar şi un card bancar,  iar la plecare au încuiat victima în propria locuință.
 
Ulterior, cei trei bărbați  au efectuat mai multe operațiuni financiare frauduloase, prin folosirea cardului sustras la mai multe societăți comerciale.
 
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în colaborare cu polițiști din cadrul Secției 26 Poliție și cu sprijinul de specialitate al  Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor din Inspectoratul General al Poliţiei Române, au desfășurat activități specifice în vederea identificării și probării activității infracționale a celor trei suspecți.
 
Astfel, în cursul zilei de ieri, în urma punerii în aplicare a trei mandate de percheziție domiciliară în București și jud. Călărași, cei trei bărbați au fost depistați și conduși la sediul Poliției Sectorului 4.
 
Totodată, au fost ridicate de la mai multe case de amanet din București o mare parte din bunurile sustrase.
Prejudiciul estimat la 20.000 lei a fost recuperat în totalitate.    
 
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic, cu cei trei bărbați în stare de arestare preventivă în baza mandatelor emise de Tribunalului București.

 

”Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie” - au mai transmis polițiștii.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 626

Știri Constanța Bărbatul de 43 de ani, încarcerat. Ce faptă l-a adus în Penitenciarul Poarta Albă?

13 Apr 2024 689

Caz șocant la Constanța! O minoră și doi tineri agresați într-o locuință de patru bărbați

10 Apr 2024 717

Tânăr de 19 ani, reținut pentru tâlhărie calificată. Infracțiunea s-a petrecut pe strada Eliberării, din Constanța

19 Mar 2024 631

În Constanța Bărbat reținut pentru tâlhărie asupra unui minor de 15 ani

11 Mar 2024 877

Constanța Femeie atacată și tâlhărită pe stradă de trei tineri! Doi dintre suspecți sunt minori

29 Feb 2024 1252

Minor de 16 ani, arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, în Hârșova, în județul Constanța

28 Feb 2024 694

Județul Constanța Tineri reținuți pentru tâlhărie la Medgidia! Doi dintre suspecți sunt minori

11 Feb 2024 871

Bărbat tâlhărit de un tânăr pentru bani și telefon mobil, în comuna Ion Corvin, județul Constanța

29 Jan 2024 834

Femeie de 73 de ani atacată în curtea casei de doi copii! Victima a ajuns la spital

27 Jan 2024 1107

Infractori înfruntați Victimă de 75 de ani! Cum au acționat agresorii în păgubirea bătrânei!

27 Jan 2024 808

În București O femeie de 56 de ani, agresată și deposedată de geantă de un tânăr

23 Jan 2024 535

Percheziții în județele Constanța și Prahova la persoane bănuite de tâlhărie

23 Jan 2024 765

Atac violent într-o societate comercială din Olt!

21 Jan 2024 758

Tâlharul căutat din septembrie, identificat cu ajutorul cetățenilor

19 Jan 2024 678