UPDATE. Cristian Urmeş, arestat pentru nouă infracţiuni Jefuia tinerele de bijuterii în parcul de la Gara CFR Constanţa

 
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa au fost sesizaţi, joi, de o tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna Valu lui Traian, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 10.20, în timp ce se afla în staţia de autobuz din zona gării CFR Constanţa a fost abordată de către un tânăr necunoscut, care, sub pretextul că o cunoaşte, a determinat-o să îl însoţească în parcul din zona gării, unde i-a sustras de pe deget un inel din aur în greutate de aproximativ 4 grame.
 
Demarând investigaţiile, la scurt timp de la sesizare poliţiştii l-au identificat şi depistat pe Cristian Urmeş, de 28 ani, din Constanţa, bănuit de comiterea faptei. Extinzând cercetările, în sarcina sa oamenii legii au mai reţinut alte 8 infracţiuni (furturi şi înşelăciuni) comise în acelaşi mod de operare, în perioada noiembrie 2014 – august 2015. Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE ora 14.45


Suspectul a fost arestat preventiv. Procurorii spun că, din probele administrate până în acest moment în cauză s-a reţinut faptul că în perioada 26.11.2014 – 22.07.2015, în timp ce se afla pe diferite străzi din municipiul Constanţa, inculpatul a abordat un număr de 8 persoane pe care le-a deposedat de bani sau bunuri constând în bijuterii, telefoane mobile, laptopuri sau rucsacuri, fie prin amăgirea acestora în sensul că are de vânzare bunuri sau sume de bani de schimbat în bancnote mai mici, sens în care a luat banii persoanelor vătămate şi a fugit, fie prin deposedarea acestora în mod direct, fără acte de violenţă, prejudiciul total cauzat fiind în cuantum de aproximativ 7.400 lei. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Jefuia tinerele de bijuterii, în parcul de la Gara CFR Constanţa Cristian Urmeş, arestat

08 Aug 2015 1787