Jucării contrafăcute, reţinute de inspectorii vamali constănţeni

În data de 12 octombrie 2012 inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud au reţinut diverse jucării inscripţionate Thomas&Friends, Bakugan, Cars, Disney, Hannah Montana Şi Strumf, susceptibil a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 197.680 euro.

Inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanţa Sud, acţionând în baza analizei de risc, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China, având ca destinaţie o societate comercială cu sediul în Bucureşti. Ca urmare a acestui control, inspectorii vamali au reţinut 20 796 jucării inscripţionate Thomas&Friends, Bakugan, Cars, Disney, Hannah Montana Şi Strumf, susceptibil a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 197 680 euro. Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 şi a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1 Mai în avans la Vama Veche, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 494

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 501

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 486

Centrul Infotrafic Transport agabaritic pe ruta Constanța - Vama Veche

07 Apr 2024 471

Firme Constanța Zaradise-Adiuvo SRL, preluată de Omer Ünlü! Sediul social din Vama Veche, schimbat în București

05 Apr 2024 481

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 463

IPJ Constanța Diferența de vârstă în relații poate duce la bătăi și închisoare

03 Apr 2024 565

Justiție Constanța Trimis în judecată pentru că și-ar fi arătat bărbăția pe plajă, la Vama Veche! Dosarul, amânat

02 Apr 2024 594

Firme Tulcea Pensiunea Pescarul Vânător SRL, din Crișan, preluată de Ciprian Mihailov, administratorul La Rogojini SRL, din Vama Veche

01 Apr 2024 554

Știri Constanța Un șofer care se deplasa pe o stradă din satul 2 Mai, tras pe dreapta de Poliție

30 Mar 2024 462

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 602

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 803

Constanța ABADL pregătește sectoarele de plajă pentru sezonul estival 2024 (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 535

Atenție, șoferi! Infotrafic anunță un transport agabaritic pe ruta PTF Vama Veche – DN 39 – municipiul Constanța

20 Mar 2024 464

Cătălin Cherecheș a ajuns în Vama Nădlac! (VIDEO)

19 Mar 2024 605