Jucătorii de la HCM au pus mână de la mână pentru taxa lui Humet

Comisia de Competiții a FRH trebuie să se pronunțe în cazul HCM Constanţa - Minaur Baia Mare, partidă încheiată cu 26-23 pentru gazde, până la startul etapei a patra. Minaur a contestat victoria constănțenilor, și a trimis meciul la Comisia de Competiții pe motiv că jucătorul Javier Humet nu avea drept de joc.
 
Pentru legitimarea jucătorului, HCM plătise 5.000 de euro la FRH, însă pentru faptul că acest lucru s-a întâmplat după startul sezonului taxa s-a dublat, conform regulamentului, informează Prosport.ro. Banii find o problemă, HCM a cerut eșalonarea plății restului de 5.000 de euro, dar oficialii forului nu au fost de acord. Drept urmare, jucătorii de la HCM au pus mână de la mână bani pentru a aduna cei 5.000 de euro, astfel încât Humet să îndeplinească condiţiile de joc. După câteva obstacole, banii au ajuns la FRH chiar înainte de meciul cu Minaur.
 
Cert este că FRH i-a dat drept de joc lui Javier Humet în partida HCM Constanţa - Minaur, astfel că foarte probabil jocul va fi omologat cu rezultatul din teren, iar contestaţia Minaurului va fi respinsă, mai scrie Prosport în ediția sa online.
 
Sursa foto: prosport.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Handbal CSM Constanța, meci cu CSM Bacău. „Vor să plece cu un moral de fier în Ungaria“

12 Oct 2023 1033

Meci, marți, la Constanța HC Dobrogea Sud o întâmpină pe Sporting Lisabona din postura de lider al Ligii Naționale

22 Sep 2020 3440

Acum 22 de ani Cum a ajuns la Constanța George Buricea și primul său meci în tricoul HC Portul. Partidă de neuitat!

16 Apr 2020 5469

Lacrimile căpitanului Laurenţiu Toma s-a retras din activitatea de handbalist în ziua când fiica sa cea mică a împlinit un an (galerie foto)

16 Jan 2020 3994

„Un spectacol inedit“ Nume importante la meciul de retragere al lui Laurenţiu Toma, de la Constanţa

31 Dec 2019 3023

Constanța. Meci special de retragere pentru fostul handbalist Laurențiu Toma „Visul meu se împlinește, HCM se reunește!“

24 Dec 2019 2337

„Mă uit înapoi cu mândrie“ George Buricea, de la HC Dobrogea Sud, va avea un meci special de retragere. Partida cu Dinamo a fost ultima oficială!

24 May 2019 1930

Handbalistele de la CSU Neptun, debut cu dreptul în 2019. Victorie în deplasare cu Dunărea Brăila DivA

13 Jan 2019 2199

HCM Minaur Baia Mare a câștigat la Skopje, în Liga Campionilor

25 Oct 2015 2132

Debut oficial în Divizia A HC Dobrogea Sud şi HC Farul se duelează la Sala Sporturilor

05 Sep 2015 1857

CSU Neptun, meci la Cluj HCM Constanţa începe duelul cu Dunărea Călăraşi pentru locul 5

23 May 2015 2059

Juniorii II de la HCM Constanţa au debutat cu dreptul la turneul semifinal 2

23 May 2015 2501

CSU Neptun a remizat cu HCM Rm. Vâlcea Ion Crăciun - „Am fost nedreptăţiţi de arbitri”

18 May 2015 2772

Meci foarte important CSU Neptun întâlneşte astăzi la Constanţa Unirea Slobozia

14 May 2015 2326

George Buricea - „Sperăm ca HCM Constanţa să nu se desfiinţeze“

13 May 2015 1898