Judecătorii menţin controlul judiciar în cazul lui Darius Vâlcov

 
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, inculpat pentru luare de mită într-un dosar aflat la Tribunalul Olt, rămâne sub control judiciar.
 
Potrivit soluției pronunțată miercuri de magistrații Tribunalului Olt, se „constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luate față de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, în baza ordonanței nr. 91/P/2015 din 16.11.2015 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - D.N.A. (...) menține măsura preventivă a controlului judiciar și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului prin Ordonanța (...) Parchetului de pe lângă ÎCCJ — DNA".
 
În soluție se menționează că Darius Vâlcov are obligația de a se prezenta la organul judiciar în fața căruia se afla cauza ori de câte ori este chemat, să informeze cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la IPJ Olt conform programului de supraveghere sau atunci cât este chemat, să nu plece din țară fără încuviințarea prealabilă a organului judiciar în fața căruia se află cauza, să nu dețină și să nu folosească arme, să nu se apropie de martori și să nu ia legătura direct sau indirect cu aceștia. Printre martorii din dosar cu care Vâlcov are interdicție de a lua legătura sunt oameni de afaceri din Slatina și din alte localități și fostul primar al municipiului, Minel Prina.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu „Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina a fost adus în țară!“

14 Dec 2023 671

Ministrul Justiției, reacție la aducerea lui Vâlcov în țară (VIDEO)

14 Aug 2023 867

Darius Vâlcov, dat în urmărire generală

03 May 2023 933

Luare de mită şi trafic de influenţă Judecătorii au încetat procesul penal față de Darius Vâlcov!

16 Mar 2023 1300

Darius Vâlcov, achitat definitiv într-un dosar de corupție privind instigare la dare și luare de mită

18 Nov 2021 1671

Darius Vâlcov, condamnat la 6 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită

21 Jul 2020 1613

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, sesizată în cazul lui Darius Bogdan Vâlcov

17 Oct 2019 1892

Darius Vâlcov scapă de controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de divulgarea secretelor de stat

21 Jun 2019 1923

DIICOT. Darius Vâlcov, sub control judiciar pentru divulgarea secretelor de stat

18 Jun 2019 2268

Ce decizie a luat Instanța Supremă în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare

11 Jun 2019 2157

Darius Vâlcov a demisionat din Guvern

03 Jun 2019 1817

Procurorii DNA cer preschimbarea termenelor stabilite în dosarele lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov

17 Apr 2019 1667

Darius Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă, prins de radar. A rămas trei luni fără permis

14 Feb 2019 1878

Se va renunța sau nu la „taxa pe lăcomie“? Ce a declarat Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă

10 Feb 2019 1831

Curtea de Apel a decis începerea judecății în dosarul în care Darius Vâlcov a fost trimis în judecată pentru instigare la dare şi luare de mită

20 Sep 2018 1565