Județul Buzău A fost identificat primul focar de pestă porcină africană în mediul sălbatic

Primul focar de pestă porcină africană în mediul sălbatic din judeţul Buzău a fost confirmat luni de către autorităţile sanitar-veterinare pe raza localităţii Beceni, unde a fost găsit cadavrul unui porc mistreţ, scrie Agerpres.ro. 

A fost declarată o zonă infectată şi o zonă tampon, pe o rază de opt, respectiv cinci kilometri, în care intră 25 de sate.


"Cadavrul unui mistreţ în stare de putrefacţie a fost găsit în satul Mărgăriţi, comuna Beceni, la 800 de metri distanţă de un focar de pestă porcină africană. A fost recoltat un os, iar probele au fost trimise la Laboratorul central din Capitală, acestea ieşind pozitive", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma.


Potrivit sursei citate, autorităţile au decis să nu sacrifice niciun porc, dar au instituit o zonă infectată pe o rază de opt kilometri la care se adaugă o zonă tampon pe o rază de cinci kilometri.

"25 de sate intră în această zonă de protecţie, târgurile sunt închise pe toată durata sărbătorilor de iarnă, iar sacrificarea porcilor va avea loc doar în urma unui buletin de analiză", a mai declarat sursa citată.


În judeţul Buzău au fost confirmate în ultimele trei luni şapte focare de pestă porcină africană. 



Sursa foto: wikipedia.org 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pestă porcină africană în Constanța! Sute de porci bolnavi. Ce a decis Prefectura Constanța?

25 Jul 2023 1249

Câte focare de pestă porcină africană sunt active, în prezent, în România. Datele ANSVSA

10 Feb 2023 1138

Un focar activ de pestă porcină africană, la nivelul judeţului Constanţa!

14 Nov 2022 2052

Focar de pestă porcină africană la o exploatație comercială din județul Timiș

12 Oct 2022 1253

ANSVSA Numărul focarelor de pestă porcină din România a scăzut la jumătate în doar o săptămână

30 Dec 2021 1672

Mihai Ponea-„Peste 20.000 de samsari vând porci vii şi carne de porc fără documente şi aşa s-a răspândit pesta porcină africană pe teritoriul României“

21 Nov 2021 1965

Prejudiciul este imens! Unul dintre cei mai mari jucători de pe piața preparatelor din carne, proces important la Constanța (document)

02 Nov 2021 4557

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane Focar nou de pestă porcină africană, la Constanța

03 Sep 2021 2073

Focar nou de pestă porcină africană, la Constanța

20 Aug 2021 4619

Focar de pestă porcină africană, în județul Constanța

13 Aug 2021 2827

Situația la Constanța. Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane

08 May 2021 2112

DSV Constanța a achiziționat în nouă luni un incinerator mobil, în plin focar de Pestă Porcină Africană. Raportul controlului

07 May 2021 2848

Crescătorii de porci trebuie să respecte noi reguli. Proiectul de lege propus în contextul răspândirii pestei porcine africane

19 Mar 2021 2239

Patru focare active cu gripă porcină africană, în județul Constanța. Care este cel mai recent

12 Mar 2021 3388

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane Judeţul Constanţa. 21 de mistreți găsiți morți și 24 vânați

26 Feb 2021 1984