Judeţul Constanţa Angajaţii Penitenciarului Poarta Albă protestează duminică

Angajații de la Penitenciarul Poarta Albă (membri ai Sindicatului Național SINPEN 2016 Constanța) vor participa duminică, 16 septembrie 2018, la o acțiune de pichetare a Penitenciarului Poarta Albă.

Acțiunea se petrece în cadrul celorlalte acțiuni de protest declanțate la nivel național de către Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.
             
Potrivit SINPEN 2016 Constanța, revendicările sindicaliștilor sunt:
  • condiții de lucru mai bune – ministrul Justiției a promis acum 1 an standarde privind condițiile de lucru in penitenciare si un plan multianual de  investiții, dar nu s-a ținut de cuvânt. In schimb, bugetul pentru investiții a fost redus la jumătate.
  • plata orelor suplimentare restante – in continuare sunt peste 1 milion de ore suplimentare restante neplătite. Ministrul Justiției s-a angajat acum 6 luni la ca reacție la refuzul unor colegi de a intra in serviciu ca acestea vor fi plătite, dar nu s-a ținut de cuvânt.
  • stoparea împuternicirilor ilegale – cerem reluarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de management superior si încetarea practicii de vasalizare prin împuterniciri, unele deja ilegale prin depășirea limitei de 1 an permisa de lege. Chiar directorul general al ANP Marian Dobrică este ilegal împuternicit de 3 luni.
  • eliminarea discriminărilor salariale – cerem aplicarea legii cadru a salarizării (L153/2017) si pentru personalul din sectorul de apărare ordine publica si siguranță națională începând cu octombrie 2018.
  • aprobarea Statutului polițistului de penitenciare – cerem ministerului Justiției sa includă si observațiile sindicatelor in proiectele transmise, prin forțarea procedurii de avizare, la Parlament.
  • încetarea abuzului asupra pensionarilor – cerem eliminarea din legislație a scamatoriei legislative prin care, începând cu 15 septembrie 2017, au fost reduse cu peste 30%, prin ordonanță de urgenta, pensiile angajaților din penitenciare, polițiștilor si militarilor.
  • plata integrala a orelor suplimentare curente – cerem ministrului Justiției sa aplice corect prevederea legala obținută in Parlament de către sindicate referitor la plata orelor suplimentare, din ordinul acestuia (OMJ 2721/2018) fiind practic eliminate arbitrar de la plata peste 50% dintre orele suplimentare nerecuperate in termen de 60 de zile.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 319

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 543

Știri Constanța Bărbatul de 43 de ani, încarcerat. Ce faptă l-a adus în Penitenciarul Poarta Albă?

13 Apr 2024 640

Condamnați la închisoare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

12 Apr 2024 422

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 981

​Cumpărări directe Constanța Penitenciarul Poarta Albă cumpără pachet de servicii de medicina muncii (DOCUMENT)

08 Apr 2024 480

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 557

Știri Constanța Un bărbat de 39 de ani, urmărit pentru furt calificat, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă

03 Apr 2024 462

Știri Constanța Cât timp va petrece în Penitenciarul Poarta Albă un bărbat, pentru încălcarea ordinului de protecție?

02 Apr 2024 455

Contract cu cinci firme încheiat de Penitenciarul – Spital Comstanța – Poarta Albă. Ce vor furniza acestea (DOCUMENT)

31 Mar 2024 539

Corpul de Control al Ministerului Justiției a finalizat verificările la Penitenciarul Constanța – Poarta Albă, în cazul Vlad Matei Pascu. Ce s-a stabilit

26 Mar 2024 756

Bărbat condamnat definitiv la închisoare, încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă

26 Mar 2024 675

IPJ Constanța Doi bărbați au fost încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce infracțiuni au ajuns în spatele gratiilor

20 Mar 2024 708

Achiziții Constanța Penitenciarul Poarta Albă caută firmă pentru lucrări de reparații curente la o clădire (DOCUMENT)

19 Mar 2024 816

Penitenciarul Poarta Albă, din județul Constanța, cumpără autobuz!

18 Mar 2024 487