Stiri calde

Județul Constanța. Intervenție de urgență pe Marea Neagră. Doi pescari au fost salvați de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă (galerie foto)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au intervenit pentru remorcarea unei ambarcațiuni de pescuit rămasă fără propulsie pe Marea Neagră, în care de aflau două persoane.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, în data de 02.03.2019, în jurul orei 09.20, poliţiştii de frontieră din cadrul Sistemului Integrat de Supraveghere la Marea Neagra – SCOMAR au fost informați de către Autoritatea Navală Română - M.R.C.C. că o ambarcaţiune de pescuit, care se afla la 600 m față de digul pescăriei de la 2 Mai, a rămas fără propulsie și ne solicită intervenția.

”Imediat, Garda de Coastă a dispus efectuarea unei misiuni cu o navă a Grupului de Nave Mangalia, pentru identificarea acesteia.
Poliţiştii de frontieră au acţionat operativ, iar la scurt timp,  ambarcațiunea cu cele doua persoane aflate la bord a fost identificată, remorcată și adusă în siguranţă în Portul Mangalia.
Cele două persoane, cetățeni români în vârstă de 56, respectiv 53 de ani, nu au avut nevoie de asistență medicală” - au mai precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.


Cei doi pescari au declarat că în timp ce se aflau la pescuit motorul ambarcaţiunii s-a defectat, iar din lipsa altor mijloace de propulsie și din cauza condițiilor meteo nefavorabile, nu se mai puteau întoarce la mal.

Sursa foto: Garda de Coastă

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Coastă Percheziţii domiciliare la persoane implicate în activităţi de braconaj piscicol (galerie foto)

14 Dec 2019 634

Acțiune umanitară inițiată de polițiștii de frontieră tulceni. Copiii i-au răsplătit cu colinde și îmbrățișări (galerie foto)

13 Dec 2019 239

Lucrare penală pentru nerespectarea regimului armelor și muniției pe numele unui bărbat din în județul Constanța (galerie foto)

13 Dec 2019 512

Portul Constanța. Țigări descoperite la bordul unei nave. Posesorul lor, un cetățean sirian

12 Dec 2019 648

Aproape o sută de kilograme de pește fără documente legale, confiscate de Poliția de Frontieră de la Chilia

11 Dec 2019 435

Câţi bani investeşte Garda de Coastă pentru întreţinerea unor puncte de frontieră din Constanţa (document)

11 Dec 2019 325

Material lemnos din patru containere din Porturile Constanța și Constanța Sud, confiscate de polițiști

21 Nov 2019 413

Captură a polițiștilor de frontieră constănțeni 200 kilograme de peşte fără documente legale, descoperite într-un atelaj hipo

20 Nov 2019 601

Bunuri în valoare de peste 1.200.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

19 Nov 2019 729

Cetăţean român cu mandat de executare, depistat la P.T.F. Vama Veche

19 Nov 2019 559

Județul Constanța Bunuri nedeclarate și susceptibile a fi contrafăcute, descoperite într-un autocamion

14 Nov 2019 598

Garda de Coastă Constanța, obligată să reevalueze oferta Asocierii Art Construct, Eden Design și Modvest Construct 2000

13 Nov 2019 986

Jucării susceptibile de a fi contrafăcute, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea (galerie foto)

12 Nov 2019 500

Garda de Coastă Peste 200 de kilograme de peşte fără documente legale au fost confiscate

08 Nov 2019 701

Garda de Coastă Cetățean irakian, arestat preventiv pentru trecere frauduloasă și trafic de migranți

06 Nov 2019 599