Judeţul Constanţa, printre judeţele cele mai afectate de condiţiile meteo. Cum au intervenit efectivele MAI

Alte 24 de ore în care efectivele MAI au intervenit în zonele afectate de fenomenele meteorologice severe - 450 de persoane ajutate şi 51 salvate din situaţii cu risc medical.
 
Ministerului Afacerilor de Interne continuă misiunile de sprijinire a populaţiei din zonele afectate de iarnă severă, misiunile de intervenţie fiind monitorizate prin Centrul Naţional de Conducere Integrată, completat cu reprezentanţi ai tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul gestionării situaţilor de urgenţă.
 
Potrivit datelor centralizate, în ultimele 24 de ore, în 26 de judeţe şi în municipiul Bucureşti au rămas activate grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, iar în judeţele Brăila, Călăraşi şi Ialomiţa a fost ridicat nivelul capacităţii operative. Cele mai dificile situaţii au fost semnalate în judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Ialomiţa, Olt, Tulcea, Vrancea, Teleorman.
 
De la începutul avertizărilor până în prezent, s-a acţionat pentru deblocarea a 450 de persoane rămase înzăpezite pe diverse căi rutiere şi au avut loc 45 de intervenţii pentru salvarea a 51 de persoane aflate în situaţii cu risc medical.
 
Din cauza viscolului şi a zăpezii abundente circulaţia rămâne închisă pe autostrăzile A2 şi A4, 27 tronsoane de drumuri naţionale şi 47 de drumuri judeţene.
 
Reamintim faptul că la punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria sunt în continuare semnalate restricţii de tonaj (3,5 - 12 tone).
 
La nivel naţional este întreruptă alimentarea cu energie electrică pentru 50 de consumatori din localitatea Izbiceni, judeţul Olt.
 
Peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne - poliţişti, pompieri, jandarmi - cu peste 9.000 de mijloace tehnice sunt în continuare mobilizaţi pentru gestionarea efectelor cauzate de fenomenele meteorologice periculoase din judeţele pentru care au fost emise avertizări Cod Galben şi Cod Portocaliu.
 

MAI recomandă cetăţenilor să respecte indicaţiile autorităţilor, să se intereseze din timp asupra stării drumurilor şi a vremii înainte de a pleca la drum şi să evite pe cât posibil deplasările în zonele cu viscol şi ninsori abundente.
 
EXEMPLE DE INTERVENŢII DIN ULTIMELE 24 DE ORE

 
Judeţul Tulcea
În cursul acestei dimineţi, o ambulanţă care a preluat din municipiul Tulcea doi copii, în vârstă de 3 luni, respectiv 5 ani, a rămas înzăpezită în zona localităţii Topastasaul. Pentru preluarea copiilor şi transportarea lor la spital a fost trimis un autocamion al ISU.
 
Judeţul Dolj
Pompierii de la ISU au intervenit pentru deszăpezirea căilor de acces în locuinţa unei persoane cu handicap locomotor.
 
Judeţul Călăraşi
În localitatea Sălcioara, comuna Curcani, pe DN4, un autocamion de intervenţie cu 6 cadre ISU şi utilaje ale autorităţilor locale au intervenit pentru deblocarea a două ambulanţe care au rămas înzăpezite în timp ce se deplasau pentru preluarea a două gravide.
 
Între localităţile Postăvari şi Popeşti-Leordeni (Ilfov), pe DN 4, 2 autoturisme cu 6 pasageri au rămas înzăpezite. S-a intervenit cu un utilaj de la CNAIR pentru deblocare.
 
Judeţul Brăila
Între localităţile Victoria şi Bărăganu pe DJ 211B 4 autoturisme cu 7 persoane, dintre care trei 3 copii, nu au mai putut înainta din cauza zăpezii, fiind nevoie de intervenţia unui utilaj de deszăpezire.
 
Judeţul Buzău
Trei autovehicule cu 6 persoane au rămas blocate pe un drum forestier la 100 m de DJ 204C şi a fost chemat în sprijin un autovehicul de mare tonaj, privat, care a reuşit să le deblocheze.
 
Judeţul Constanţa
Au fost desfăşurate mai multe intervenţii pentru preluarea unor cazuri medicale, printre care trei gravide, doi pacienţi cu afecţiuni cardiace şi unul cu probleme renale. Toţi pacienţii au fost transportaţi în siguranţă la spital.

 
Judeţul Vrancea
Între localităţile Obregiţa şi Sihlea, pe DJ 202, o şenilată a ISU şi utilaje de la autorităţile locale au acţionat pentru deblocarea unei ambulanţe care transporta un pacient cu probleme hematologice.
 
Judeţul Teleorman
În cursul zilei de ieri, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 s-a primit un apel prin care s-a solicitat sprijin medical pentru un bărbat cu probleme cardiace. Iniţial s-a intervenit cu 2 şenilate care nu au reuşit să ajungă la pacient deoarece pe anumite porţiuni de drum zăpada avea aproximativ 2 m. A fost trimisă o altă şenilată şi un echipaj de ambulanţă care au reuşit în cursul serii să preia bărbatul să-l transporte la unitatea de primiri urgenţe din Alexandria.
 
Totodată, o altă şenilată de la ISU s-a deplasat în localitatea Călineşti pentru a duce medicamente unui copil cu handicap de grad I.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobile scoase la vânzare de Primăria Cuza Vodă, județul Constanța. Iată unde sunt situate

19 Apr 2024 74

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Mariei Isabela Ciorbaru, inspector asistent al comnei Seimeni (DOCUMENT)

19 Apr 2024 89

UPDATE. Furturi și distrugeri la autoturisme, în Constanța. Bărbat de 39 de ani, arestat preventiv. Unde l-a găsit Poliția?

19 Apr 2024 317

Termoficare Constanța Mai mulți consumatori au rămas fără apă caldă la robinete. Lista completă

19 Apr 2024 272

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 240

Editorial „Revenirea la origini“, o strategie care își arată din plin roadele la Farul Constanța în play-off

19 Apr 2024 196

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 158

Consiliul Local Constanța, obligat de judecători să modifice o hotărâre de acum 30 de ani! (MINUTA)

19 Apr 2024 248

Istoria Dobrogei Povestea lui Ioan Movilă și a înființării primei stațiuni pe litoral, Techirghiol

19 Apr 2024 308

Declarații de avere Alexandrina Elena Șocarici, secretar la Primăria Dumbrăveni, averea și interesele (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 175

In memoriam George Ștefănescu, pictorul inspirat de locurile și peisajele din Dobrogea

19 Apr 2024 171

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 222

Giorgio Armani nu mai exclude vânzarea imperiului său de modă

19 Apr 2024 209

Colonelul Dima, fostul comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Tomis Constanța, pierde procesul pentru anularea ordinului de trecere în rezervă (MINUTA)

19 Apr 2024 312

IPJ Constanța, pregătiri pentru alegerile locale din 9 iunie! Investiție de 55.000 de euro pentru reparații generale la sediu

19 Apr 2024 254