Județul Constanța și Cantabria din Spania sunt, de astăzi, regiuni înfrățite (galerie foto)

Județul Constanța și Cantabria din Spania sunt, de astăzi, regiuni înfrățite.

Astăzi, 12 decembrie 2018, Marius Horia Țuțuianu, președintele Consiliului Județean Constanța și Miguel Ángel Revilla Roiz, președintele Comunității Autonome Cantabria, au semnat Declarația de Voință între Comunitatea Autonomă Cantabria din Regatul Spaniei și Județul Constanța pentru promovarea relațiilor de prietenie și colaborare între cele două regiuni.

La această ceremonie au mai participat Rafael de la Sierra González, consilier al Președinției și Justiției, Guillermo Blanco Gómez, director al cabinetului Președintelui Cantabriei, Paula Fernández Viaña, director al Cabinetului Ministrului Administrației și Justiției, precum și  Marian Popescu, Consulul General al României la Bilbao.

 “Acestă Declarație de Voință are o puternică semnificație și reprezintă dovada clară a relațiilor de prietenie dintre Comunitatea Autonomă Cantabria din Spania și județul nostru. Experiența autorităților din Cantabria din domenii precum administrația publică, învățământ și cercetare, educație, agricultură sau economie reprezintă un avantaj deosebit de important. Sunt convins că împreună cu reprezentanții Guvernului din Cantabria vom identifica și aplica proiecte transfrontaliere comune, benefice pentru ambele comunități pe care le reprezentăm” , a declarat președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.


La rândul lor, autoritățile din Cantabria susțin că această declarație de voință reprezintă primul pas important pentru dezvoltarea relațiilor de colaborare.


 “Viitorul se construiește pe baza schimburilor interumane și administrative. Este important să ne cunoaștem pentru a putea construi împreună și pentru a dezvolta proiecte benefice pentru ambele regiuni. Asemănările dintre cele două zone geografice ne permit să avem relații comerciale și de prietenie, dincolo de acest document. Cu ocazia acestei înfrățiri îmi doresc ca tot mai mulți locuitori ai Cantabriei să meargă la Constanța și constănțenii să ne viziteze în număr cât mai mare. Cu siguranță acesta este începutul unei îndelungate relații de colaborare și prietenie între cele două regiuni” , a declarat președintele Comunității Autonome Cantabria, Miguel Ángel Revilla Roiz.


În perioada următoare vor fi organizate mai multe sesiuni de lucru și schimburi de experiență, astfel încât să se poată identifica oportunități concrete de colaborare între cele două regiuni precum și domeniile prioritare de acțiune.


Sursa foto: Consiliul Judeţean Constanţa

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revista presei locale

14 Dec 2018 1630

Judeţul Constanţa, înfrăţire cu regiunea Cantabria Componenţa delegaţiei Consiliului Judeţean care pleacă pe coasta de nord a Spaniei

06 Dec 2018 2834

Atenţionare de călătorie - condiţiile meteorologice din Spania

28 Dec 2014 1461