Stiri calde

Klaus Iohannis a solicitat CNA să emită decizia privind normele şi regulile de reflectare a campaniei pentru referendum

Administrația Prezidențială a solicitat vineri, 17 mai a.c., în numele Președintelui României, Klaus Iohannis, Consiliului Național al Audiovizualului să își respecte propria lege de funcționare și să emită decizia privind normele şi regulile de reflectare a campaniei pentru referendum, se arată într-un comunicat publicat sâmbătă de Administrația Prezidențială.

„Deși Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede clar că CNA este autorizat să emită „normele şi regulile de reflectare a desfășurării campaniilor electorale şi a celor pentru referendum”, Consiliul nu și-a respectat această obligație legală, deși intrăm în ultima săptămână de campanie pentru referendum”, transmite Administrația Prezidențialî.

De asemenea, a fost solicitată adoptarea de către CNA, cu celeritate, a unei recomandări de difuzare a unui spot audio-video realizat de Administrația Prezidențială, în regim de anunț de interes public, către televiziunile naționale şi locale. Acest spot are în vedere informarea și creșterea gradului de conștientizare a importanței referendumului.

Președintele Klaus Iohannis consideră că refuzul CNA de a-și îndeplini atribuțiile îi afectează în mod direct pe cetățenii României, pentru că dreptul la informație este un drept prevăzut și garantat expres prin Constituție. Toate autoritățile publice sunt obligate să respecte Constituția, orice nerespectare a legii, cu atât mai mult a Legii fundamentale, fiind un abuz.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Președintele Klaus Iohannis „PSD încearcă şi instituţional să boicoteze acest referendum, a dat Dragnea ordin la CNA să ignore referendumul”

22 May 2019 336

Fondul Proprietatea SA, la judecată cu CN ACN SA. Iată cum s-a ajuns aici!

12 Apr 2019 705

Stația Digi24 de la Constanța își închide emisia. CNA a aprobat solicitarea de retragere a licenței

26 Mar 2019 503

#citeșteDobrogea Prof. univ. Mariana Jurian - „Prof. univ. dr. ing. Garabet Kumbetlian, excepțional om de știință și profesor constănțean“ (galerie foto+document)

22 Mar 2019 733

Reacția lui Klaus Iohannis cu privire la decizia CNA de suspendare a emisiei postului Realitatea TV

16 Jan 2019 634

CNA a sancționat postul de televiziune Realitatea TV prin suspendarea emisiei

15 Jan 2019 531

Audierile candidaţilor la CNA şi ASF, amânate

06 Nov 2018 470

Perdele forestiere plantate pentru protecția Autostrăzii Soarelui. Cine a participat la acțiunea de plantare (galerie foto)

16 Mar 2018 2720

CNA, sancțiuni și somații pentru mai multe posturi TV. Nereguli constatate

15 Feb 2018 810

Sancțiuni pentru trei posturi TV. Ce nereguli a constatat Consiliul Național al Audiovizualului

13 Feb 2018 606

Amendă uriașă pentru Antena 1 de la CNA. Vizată emisiunea Acces Direct. O societate din Mangalia sancționată cu somație publică

23 Jan 2018 1332

UPDATE. Proteste în Capitală. Incidente violente între protestatari şi jandarmi la Universitate. Bulevardul Magheru a fost ocupat (galerie foto)

20 Jan 2018 1866

Mihailidis & Co Ltd SRL merge la judecată cu CNACN

28 Aug 2017 844

Şedinţă de lucru la Consiliul Judeţean Constanţa. Decizii privind reluarea lucrărilor de la Capidava

08 Aug 2017 1702

Media TV Medgidia şi Media TV Cernavodă solicită reînnoirea licenţei

13 Mar 2017 1826