Klaus Iohannis, la deschiderea anului universitar. Restricții de circulație

În data de 02.10.2017, începând cu ora 11:00, în Piața Ovidiu din Constanța, se va desfășura evenimentul de deschidere al noului an universitar 2017-2018.

Ceremonia va fi marcată de prezența Președintelui României, Klaus Iohannis. Evenimentul va fi organizat de către Primăria Municipiului Constanța în parteneriat cu Universitatea „Ovidius”, Universitatea Maritimă și Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Accesul publicului se va face între orele 09:30 – 10:30.
 
Pentru ca evenimentul să se desfăşoare în condiții de siguranță se vor institui următoarele restricții:
 
•        în data de 2 octombrie 2017, reprezentanţii poliţiei rutiere vor stabili oportunitatea restricţionării traficului rutier din zonă în funcţie de valorile de trafic;
•        accesul autovehiculelor în zona peninsulară a Constanței (în intervalul orar 8.00 - 13.00) se va realiza prin prezentarea unui act de identitate din care rezultă că utilizatorul autoturismului domiciliază în zona afectată de restricții (în cazul riveranilor), sau al unui permis de trecere - pass eliberat de autoritățile competente (pentru celelalte categorii de utilizatori ai autovehiculelor: invitați, jurnalişti, care de televiziune, autoutilitară care va monta instalația de sonorizare  s.a.);
•        maşinile care aprovizionează agenții economici aflați  în zona de siguranță vor avea acces doar până la ora 7.00 a.m.;
•        de asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi-taxi) în interiorul perimetrului de siguranță, cu excepția autovehiculelor aparținând instituțiilor publice/persoanelor invitate/ acreditate să participe la acest eveniment.
 
Pentru evitarea aglomerației şi crearea de ambuteiaje în trafic, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța va asigura transportul persoanelor care vor participa la acest eveniment, prin prelungirea liniilor de autobuze 42 și 48 până la Poarta 1 (în intervalul orar 09.00-13.00).

Se recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun ori deplasarea pietonală. În acest fel se vor evita blocajele auto în zona peninsulară a orașului.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1588

Trei profesori de la Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța au ieșit la pensie (GALERIE FOTO)

04 Oct 2023 4372

Programul Premierului Marcel Ciolacu, luni, 2 octombrie 2023

02 Oct 2023 554

Mesajul PF Daniel la deschiderea anului universitar 2023-2024

02 Oct 2023 802

MAI Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia începerii anului universitar

02 Oct 2023 522

Știri Constanța azi Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează festivitatea de deschidere a unui nou an universitar (FOTO+VIDEO)

02 Oct 2023 2215

Eveniment la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța Ceremonii de deschidere a anului universitar 2023-2024 în instituţiile militare de învăţământ superior

29 Sep 2023 820

Festivitate de deschidere a anului universitar 2023-2024 la Universitatea Ovidius Constanța

21 Sep 2023 1512

Festivitate pentru deschiderea cursurilor noului an universitar 2023-2024 la Universitatea Maritimă Constanța

19 Sep 2023 958

Premierul Nicolae Ciucă, mesaj la deschiderea anului universitar „România are nevoie de un sistem de educație puternic, adaptat generației prezentului și capabil să răspundă provocărilor viitorului!“

03 Oct 2022 893

Ministrul Apărării Naționale mesaj la începutul anului universitar „Mă adresez celor care reprezintă viitorul Armatei României. Misiunea voastră este grea, dar nobilă“

03 Oct 2022 1014

LIVE-TEXT Festivitate de deschidere a anului universitar 2022 – 2023 la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

03 Oct 2022 2266

Festivitate de deschidere a anului universitar 2022-2023 la Universitatea Ovidius Constanța

27 Sep 2022 2302

Tenis de masă Constănțence în echipa României medaliată cu aur la Gimnaziada din Franța

20 May 2022 1707

Vești bune! Au început înscrierile pentru învățământul postliceal și universitar militar

02 Feb 2022 1950