Klaus Iohannis, la Summitul UE – Liga Statelor Arabe „Avem nevoie de un parteneriat puternic pentru a găsi soluții comune la problemele noastre actuale”

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut duminică, 24 februarie, la Sharm-El-Sheikh, în Egipt, o alocuțiune în cadrul sesiunii plenare a Summitului Uniunea Europeană – Liga Statelor Arabe.

„Reuniunea de astăzi este deosebit de importantă și are loc într-o perioadă marcată de numeroase provocări și incertitudini, dar, în același timp, cu multe oportunități. După cum s-a dovedit de nenumărate ori, regiunile noastre sunt strâns interconectate. 

Susțin, așadar, pe deplin o cooperare pragmatică, realistă și din ce în ce mai strânsă între Uniunea Europeană și Liga Statelor Arabe, ca unică modalitate de a produce rezultate concrete.

Într-adevăr, avem nevoie de un parteneriat puternic pentru a găsi soluții comune la problemele noastre actuale, care prezintă diverse riscuri, precum migrația, radicalizarea și terorismul, dar și pentru a aborda provocări pe termen mediu și lung, precum schimbările climatice, dezvoltarea durabilă și crearea de locuri de muncă. În acest scop, trebuie să venim cu proiecte comune concrete, care să producă schimbările pe care le așteaptă națiunile noastre.

Economia este motorul transformării pozitive și ar trebui să fie în centrul eforturilor noastre conjugate.

Uniunea Europeană și Liga Statelor Arabe, respectiv statele membre ale acestor organizații, trebuie să lucreze împreună pentru o integrare economică mai accentuată la nivel regional și între regiunile noastre.

Această integrare ar trebui să se concentreze, de asemenea, pe promovarea și facilitarea liberului schimb de bunuri și servicii, precum și a investițiilor. Schimburile comerciale și investițiile contribuie la dezvoltarea durabilă, la reducerea sărăciei și la crearea de locuri de muncă. Totodată, asigură deschiderea țărilor și regiunilor noastre una față de cealaltă mai mult decât orice altă abordare politică.

Migrația rămâne o provocare importantă. Trebuie să abordăm cauzele profunde ale acestui fenomen și să cooperăm îndeaproape cu țările de origine și de tranzit.

Am convingerea că doar prin parteneriate și cooperare aprofundată vom fi eficienți în această privință.

În ceea ce privește lupta împotriva terorismului, cooperarea dintre Uniunea Europeană și Liga Statelor Arabe este vitală. La fel de importante sunt implicarea regională în combaterea terorismului, creșterea responsabilității locale și sprijinul internațional, atunci când este cazul.


România se opune cu tărie tuturor formelor de terorism și de extremism violent. Ar trebui să ne axăm pe soluționarea cu prioritate a cauzelor profunde ale acestora. Elementele cheie în această privință sunt dezvoltarea rezilienței și cooperarea sporită. 

Evoluțiile în regiune în ultimii ani au cunoscut o serie de crize care, în ciuda eforturilor actorilor locali și ale comunității internaționale, continuă să afecteze securitatea tuturor. Orice soluție la astfel de crize trebuie să ia în considerare pozițiile, opiniile și sensibilitățile statelor din regiune, începând cu cele mai afectate.  

Onorată asistență, sunt extrem de bucuros să observ astăzi, la acest Summit istoric, că împărtășim o serie largă de viziuni asupra celor mai presante provocări cu care se confruntă statele noastre. De aceea, trebuie să aprofundăm relațiile noastre și să susținem măsuri eficiente de implementare pentru a obține rezultate concrete.”, a transmis președintele.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Klaus Iohannis despre candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO - „Nu este niciun secret că am discuții bilaterale cu aliați“

21 Mar 2024 391

Klaus Iohannis „România are toate premisele pentru a deveni un lider regional în sectorul energiei nucleare, prin dezvoltarea proiectului Unităților 3 și 4 de la Cernavodă“

21 Mar 2024 427

Președintele Iohannis a promulgat Legea „2 Mai“ – Traficul de droguri de mare risc, pedepsit cu închisoare cu executare

21 Mar 2024 505

CCR permite posesorilor de permis categoria B să conducă scutere

20 Mar 2024 413

Decretul semnat de Klaus Iohannis Anul 2025 va fi „Anul Centenar al Patriarhiei Române”

19 Mar 2024 423

Ambasadorul Marii Britanii îl refuză pe Iohannis „Am spus că susținem candidatura lui Rutte”

16 Mar 2024 1669

Curtea Constituțională a României, sesizată de președintele României în cazul legii privind executorii judecătorești

14 Mar 2024 448

Prefectul județului Constanța, despre anunțul președintelui Iohannis „Este momentul optim ca România să-și asume o responsabilitate cât mai ridicată la nivelul NATO“

12 Mar 2024 682

Președintele Klaus Iohannis „Am decis să intru în competiție pentru funcția de secretar general al NATO“ (VIDEO)

12 Mar 2024 734

Klaus Iohannis - „„Nu intenționez să îmi scurtez mandatul de Președinte“ (VIDEO)

12 Mar 2024 398

Klaus Iohannis- „România nu va trimite combatanţi în Ucraina“

12 Mar 2024 392

Iohannis, declarație de presă pe tema NATO la ora 17.00

12 Mar 2024 426

Modificarea Legii Concurenței, reexaminată la cererea președintelui Iohannis

11 Mar 2024 834

Legea care interzice vânzarea de energizante către minori, promulgată

11 Mar 2024 539

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 467