Klaus Iohannis - "Primarii vor să se miște, guvernele sunt reticente"

Reticenţa guvernelor este una frustrantă pentru autorităţile locale, dar şi pentru români şi există promisiuni către primari care nu au fost îndeplinite, a declarat luni preşedintele Klaus Iohannis, prezent la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.

"România se transformă, iar dumneavoastră trebuie să fiţi partea care induce schimbări pe care le resimte cetăţeanul imediat şi direct. Cunosc realizările din municipiile pe care le reprezentaţi şi sunt impresionante. Lucrurile se mişcă foarte repede şi foarte bine. (...) Din interiorul lucrurilor, câteodată, nu-ţi dai seama de cum se mişcă sau de progresul realizat, dar din afară se vede mult mai bine şi se vede că vă mişcaţi. (...) Din păcate, nu pentru toţi lucrurile se mişcă la fel de bine. Oricât de bun ar fi un primar, el nu este singur în spaţiul politic românesc şi trebuie să relaţioneze şi să interacţioneze cu alţi primari, cu alte comunităţi, cu consilieri locali, cu cei de la judeţ, dar, de obicei, şi cu cei de la centru. Şi aici, cel puţin aşa a fost pe vremuri şi lucrurile nu s-au schimbat, apar cele mai mari nemulţumiri. Primarii vor să se mişte, guvernele sunt de regulă mai reticente. Această reticenţă este de multe ori frustrantă şi vă asigur că nu numai pentru dumneavoastră, şi pentru mine şi, cel mai grav, pentru români", a spus şeful statului.


El a amintit ''doar câteva promisiuni care au rămas pe hârtie", printre acestea fiind şi descentralizarea. "Toată lumea ştie că sunt anumite lucruri care trebuie gestionate local pentru a funcţiona mai bine. (...) Aşa nu se mai poate continua. Politica către comunităţile locale trebuie să fie făcută transparent, predictibil şi trebuie să fie o politică sustenabilă'', a mai spus Klaus Iohannis.

Sursă: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 153

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 373

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 242

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 479

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 817

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 474

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11347

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 445

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 439

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 434

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 546

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1279

Iohannis a trimis spre reexaminare, legea care modifică OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân

08 Apr 2024 420

Președintele României, Klaus Iohannis România - un veritabil pilon de securitate şi stabilitate în regiunea Mării Negre şi pe Flancul Estic

07 Apr 2024 444

Procurorul general îi solicită preşedintelui Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Iliescu în dosarul Mineriadei din iunie 1990

03 Apr 2024 728