KMG International – Declaraţie oficială referitoare la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, astăzi, să mențină sechestrul de trei miliarde de lei pe acțiunile rafinăriei Petromidia și pe conturile unor persoane fizice, în dosarul Rompetrol II, decizia fiind definitivă.
 
"KMG International a luat act de decizia extrem de severă adoptată astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) privind menţinerea sechestrului instituit de DIICOT în luna mai 2016. Considerăm că această măsură nu este necesară, în condiţiile în care nu există un risc de dispariţie, distrugere ori sustragere a bunurilor Grupului. 
Considerăm că ÎCCJ nu a ţinut cont de informaţiile şi documentele depuse de Grup privind nivelul sechestrului reclamat de DIICOT, care demonstrează faptul că valoarea totală a bunurilor vizate (“Kaz Munai Gaz International, OilField Business Solutions şi SC Rompetrol Rafinare SA” - sic) se ridică la peste 6 miliarde lei, dublu faţă de nivelul de 3 miliarde lei pretins drept prejudiciu de instituţie.
Această decizie ar putea afecta pe termen mediu şi lung planurile de dezvoltare şi investiţii ale KMG International în România, dar şi capacitatea KMG International de a atrage finanţări suplimentare. Precizăm că planul investiţional al Grupului are numeroase beneficii pentru economia locală asigurând locuri de muncă, contribuţii la bugetul de stat şi beneficii pentru parteneri şi furnizori.
În prezent, operaţiunile grupului se derulează în condiţii normale. Decizia anunţată astăzi este nedreaptă şi nejustificată în baza dovezilor prezentate curţii, existând riscul deteriorării parteneriatului productiv dintre companie şi angajaţi, familiile acestora şi comunităţile din care fac parte. 
KMG International va folosi toate căile legale pentru protejarea investiţiilor, a activităţilor şi operaţiunilor curente, dar şi a celor peste 5.000 de angajaţi din România. Astfel, KMG International îşi va continua demersurile de acţionare în instanţă a României la tribunalele arbitrale de la Stockholm, bazat pe tratatul Carta Energiei, şi ICSID, tribunalul arbitral de pe lângă Banca Mondială, de la Washington DC.
Menţionăm ca acţiunea DIICOT se referă la pretinse fapte care au avut loc în perioada 2000-2003, cu mult înainte de preluarea în 2007 de câtre compania naţională de petrol şi gaze din Kazahstan - KazMunayGas a pachetului majoritar de acţiuni ale Grupului Rompetrol (în prezent KMG International). Astfel, a invoca în 2016 nelegalitatea unor privatizări realizate în 1999 şi, respectiv, 2000, ridică de la bun început probleme vădite de convenţionalitate, constitutţionalitate şi legalitate, fie şi numai în raport cu principiile garantării dreptului de proprietate şi ale securităţii circuitului civil.
Prin absurd, dar în acord cu principiul invocat de DIICOT şi ÎCCJ, în acest moment ar trebui ca toate privatizările realizate în România din 1990 şi până în prezent să fie discutate şi analizate, iar în cazul celor care au beneficiat de diverse facilităţi (ştergeri de datorii istorice, compensări, reeşalonări sau alte tipuri de ajutor) să fie cercetaţi inclusiv acţionarii actuali ai acestor companii, indiferent de sectorul economic din care provin (petrolier, auto, contrucţii, financiar, metalurgic, etc).

În calitate de cumpărător de bună credinţă şi de investitor strategic în sectorul energetic din România, Grupul îşi desfăşoară activităţile în acord cu prevederile legale interne şi internaţionale, reuşind să transforme rafinaria Petromidia în cea mai mare unitate de profil din România şi una dintre cele mai moderne din regiunea Mării Negre. Rafinăria Vega Ploieşti este  singurul producător de bitum din România şi un important furnizor de produse petroliere de nişă. KMG International este, totodată, unicul producător de polimeri din România.
Valoarea totală a investiţiilor realizate de Grup în România din 2007 până în prezent se ridică la peste 4 miliarde USD, inclusiv achziţia pachetului de acţiuni al fostului Grup Rompetrol, investiţii care s-au reflectat şi în economia internă (contribuţii la bugetul de stat – peste 12 miliarde USD, impact direct şi indirect asupra a 300.000 de beneficiari, exporturi – Rompetrol Rafinare este al doilea exportator al ţării, etc).
Despre KMG International
 
Deținut de KazMunayGas Kazakhstan, Grupul KMG International desfășoară operațiuni majore în rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 12 piețe principale. În România, Grupul operează rafinaria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an, Rafinăria Vega Ploiești - cea mai veche unitate de profil în funcțiune (1905), dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 700 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și trei stații de îmbuteliere GPL, şase depozite", se arată într-un omunicat al KMG International. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Partener Construct General SRL a bătut palma cu Midia Green Energy SA din Năvodari. Contract de peste 850.000 lei (DOCUMENTE)

04 Apr 2024 735

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 520

Imagini din dronă cu Rafinăria Petromidia Năvodari după explozie! (GALETRIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1694

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Mar 2024 1524

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 696

​Rompetrol Rafinare a început revizia generală a rafinăriei Petromidia de la Năvodari

08 Mar 2024 753

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 896

Baurzhan Nurgaliyev este noul administrator şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Midia Marine Terminal SRL, din Năvodari

07 Feb 2024 908

Mandat limitat Alexandru Stavarache, numit director economic interimar al Rompetrol Rafinare SA!

01 Feb 2024 968

Firme Constanța Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA actualizează contractul de împrumut pentru centrala în cogenerare de la Petromidia

02 Jan 2024 966

Rompetrol Rafinare SA are doi membri noi în Consiliul de Administraţie

03 Oct 2023 1201

Primăria Constanța achiziționează combustibili. Furnizorul este Rompretrol Downstream (DOCUMENT)

18 Sep 2023 1019

Midia Marine Terminal a finalizat cu succes lucrările la terminalul offshore

01 Sep 2023 989

Firme Constanța O nouă decizie adoptată de Midia Marine Terminal SRL

07 Aug 2023 1290

Midia Green Energy SA are un nou Consiliu de Administraţie!

21 Jun 2023 1558