L-a interpelat pe premierul Ponta Deputatul Florin Gheorghe cere răspunsuri în problema gazelor de şist

Deputatul constănţean Florin Gheorghe a dat publicităţii, astăzi, un comunicat de presă referitor la explorarea gazelor de şist.
„La începutul lunii octombrie 2013, Compania Chevron a demarat prospecţiunile în vederea exploatării gazelor de şist. Cercetările vizează în principal zona General Scărişoreanu - Plopeni, la o distanţă de aproximativ 22 de km de ţărmul localităţii Costineşti. Activităţile, care urmăresc impactul seismic al viitoarelor exploatări, sunt deja resimţite de locuitorii din proximitate, casele fiind zdruncinate de testele efectuate de experţi.
Deputatul constănțean Florin Gheorghe este preocupat de modul în care își fac datoria autoritățile statului român privitor la problema explorării și exploatării gazelor de șist. În acest sens, el a făcut astăzi o interpelare la adresa primului ministru Victor Ponta”, se menţionează în comunicat.
„Având în vedere faptul că la nivel naţional, în mod special la nivelul judeţului Constanţa, există o puternică opoziţie publică faţă de riscurile sociale şi de mediu pe care le implică exploatarea prin fracturare hidraulică a gazelor de şist (referendumurile locale au respins exploatările) şi luând în considerare lipsa unei dezbateri publice reale şi serioase pe marginea acestui proiect de exploatare a resurselor naturale, vă rog să precizaţi următoarele: când şi cine a autorizat aceste activităţi exploratorii? Activităţile Chevron, chiar şi cele de explorare, dispun de avizele necesare emise de Guvernul României (în special cele de mediu)? Care este poziţia dumneavoastră oficială, în calitate de Prim-ministru, în problema exploatării gazelor de şist?” sunt întrebările pe care deputatul Florin Gheorghe le-a adresat premierului Ponta.
De asemenea, deputatul PDL de Constanţa atrage atentia guvernanților asupra faptului că Uniunea Europeană a adoptat recent noi reglementări privind fracturarea hidraulică în sensul elaborării unor studii de impact mult mai complexe față de cele realizate în prezent. Florin Gheorghe cere corelarea acestor reglementări europene cu practicile naționale, astfel încât riscurile unei astfel de activități sa fie minime.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1240

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 aprilie 2024

10 Apr 2024 665

Judo CSM Constanța, șase medalii la Cupa CS Vâlcea 1924

04 Apr 2024 625

Cumpărări directe Constanța O firmă din județul Satu Mare va dota cu mobilier școala și grădinița din comuna Topraisar (DOCUMENT)

04 Apr 2024 444

Cine vrea să lucreze la DNA! Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile

31 Mar 2024 639

UPDATE. Farul Constanța Comunicat al lui Gheorghe Hagi, după ce s-a vorbit despre un interes pentru el al unui club din străinătate

29 Mar 2024 1689

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 811

„Ziua fatidică de 2 martie 2022 are încă ecouri în inima oricărui militar“ - Se împlinesc doi ani de la prăbușirea unui avion și a unui elicopter în județul Constanța

02 Mar 2024 982

Insolvențe Constanța Pescăria Populară SRL, din Năvodari, ar putea fi radiată de la Registrul Comerțului!

12 Feb 2024 830

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1584

Tribunalul Constanța menține sub control judiciar mai mulți militari!

06 Jan 2024 923

Firme Constanța Schimbări în GP Consulting. Societatea are un nou asociat unic și administrator

28 Nov 2023 816

Primăria Constanța, autorizație de desființare pentru Oil Terminal SA

27 Nov 2023 1376

CS Farul Constanța Boxerul Darius Florin Sîrbu, medaliat cu aur și la Naționale (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1065

Militari, sub control judiciar la Constanța (VIDEO)

09 Nov 2023 1200