Stiri calde

La 25 de ani de la moartea Părintelui Arsenie Boca Fotografii inedite din Arhiva CNSAS (galerie foto)

O serie de fotografii Arhiva CNSAS – realizate de Securitate în urma unei operaţiuni de filaj asupra “obiectivului Bratu” executată între 21.08.1962 şi 09.09.1962, au fost preluate de Civic Media şi publicate în premieră online de Roncea.Ro la 25 de ani de la săvârşirea Sfântului Ardealului.
 
Astăzi, se împlinesc 25 de ani de la plecarea la ceruri a Părintelui Arsenie Boca.
 
Părintele Arsenie Boca, ieromonah, teolog și pictor ortodox român, născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, judeţul Hunedoara, a fost stareț la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și, apoi, la Mănăstirea Prislop. Datorită personalității sale şi darului de văzător cu duhul, mii de credincioși veneau să-l asculte. Însă, tot din acest motiv, a fost hărțuit de Securitatea bolşevică. A fost unul dintre martirii comunismului, fiind închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. După 1959, i s-a interzis activitatea preoţească până la moarte, care a survenit la 28 noiembrie 1989. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului se perindă, zilnic, sute de pelerini, iar la sărbătorile aniversare vin zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară, care atestă prin mărturiile lor minunile săvârşite de Părintele Arsenie Boca.
 
Într-un articol publicat de napocanews.ro, a fost pornită o petiţie prin care se cere Patriarhiei Române, Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, începerea demersurilor fireşti pentru canonizarea Sfântului Ardealului.

Sursa foto: napocanews.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ultimul ucenic a lui Arsenie Boca s-a stins din viață

31 Jul 2017 3085

Părintele Arsenie Boca Fecioara Maria nu a fost scutită de niciuna din durerile omeneşti

14 Aug 2014 1293

Postul Paștelui - de la întuneric la luminăDin pildele părintelui Arsenie Boca

23 Mar 2012 3525

Parintele Arsenie Boca, un om mai presus de oameni (Marturii - Vol.4)

01 Feb 2012 1511

Parintele Arsenie Boca si IPS Teofan “Ridica-te si umbla!”. DE UNDE INCEPE SI CUM SE VINDECA SLABANOGIREA NEAMULUI?

15 May 2011 990

PARINTELE ARSENIE BOCA si CELE SAPTE SURLE (III). Despre sfarsitul lumii, Antihrist si A Doua Venire “SFANTA LITURGHIE MAI TINE LUMEA”. “Bonus”

01 Dec 2010 2295

Avva Arsenie Boca – rugaciunea, transfigurarea si minunea in firescul vietii. “DOAMNE, AI MILA DE NOI SI PUNE FOC TEMNITEI IN CARE TE TINEM!”

28 Nov 2010 2010