Lansare de carte „Comoara din Deltă“, la Tulcea. Autorii cărţii sunt 27 de copii

 
 
Luni, 19 noiembrie 2018, la Ivan Pescar, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani a participat la lansarea volumului colectiv „Comoara din Deltă”, semnat de elevi din Delta Dunării, o inițiativă a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23.

La eveniment au fost prezenți Ivan Patzaichin, marea majoritate a celor 27 de copii autori, primarul Constantin Hogea și inspectorul școlar general Lucica Popișcă. Volumul este coordonat de Cristian Teodorescu și conține poveștile și aspirațiile unor copii din Deltă, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani.
         

„Astăzi, am primit vestea că 27 de domnișori și domnișoare au venit de la București, chiar dacă sunt copii de pe meleagurile deltaice, după ce au fost la Târgul Gaudeamus, unde au prezentat această Comoară din Deltă, aceste povești incredibile. Dacă ați reușit să-l faceți pe Ivan Patzaichin să vă ceară un autograf, să știți că este mare lucru, pentru că Ivan era obișnuit să dea doar el autografe. Iată că, astăzi, noi toți vom dori un autograf de la voi și poate este pentru fiecare dintre voi un început de carieră. Probabil unele din scrieri sunt mituri sau povești auzite de la bătrâni, altele sunt creație proprie, inventate de ei. Cred că întreaga populație din Deltă și Inspectoratul Școlar Județean, și profesorii, și școlile sunt mândri de ce ați putut să faceți. Bravo, aveți verbul la voi, știți să scrieți frumos, aveți un viitor și vă mulțumim că astăzi ne-ați adus pe toți aici, cei care așteptăm nerăbdători autografele voastre“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

         
„Mă bucur că am ajuns cu această lansare și la Tulcea, după ce ieri am fost un moment special la București, unde m-am simțit foarte mândru că avem acești copii minunați, care s-au descurcat excelent în fața presei și a tuturor celor prezenți. Am fost primul care am cerut autografe de la ei, pentru că acesta a fost momentul cel mai important pentru mine. Cred că această carte va fi un imbold pentru toți copiii din deltă și nu numai, pentru că vor realiza ce înseamnă să fii responsabil, să îți propui un vis și să lupți pentru ceea ce ți-ai propus în viață. Sunteți primii care ați dat acest semnal pentru toți copiii din Deltă. Sunt mândru de voi, mă voi mândri în continuare și sper să realizați ceea ce v-ați propus“, a declarat Ivan Patzaichin.

Lucrarea conține scurte povestiri, legende reinterpretate și descrieri ale locurilor natale scrise de 27 de elevi din C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Chilia Veche, Jurilovca, Letea, Mahmudia, Murighiol și Mila 23, elevi care, în finalul lansării acestui volum, au oferit autografe.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comoara din măruntaiele Pământului Izvoarele termale din Hârşova, valorificate printr-un proiect transfrontalier (galerie foto)

15 Oct 2015 18730