Lansări de carte, expoziții de pictură și spectacole de muzică organizate la Mangalia în săptămâna Spiritualității Marinărești

Cercul Militar Mangalia organizează săptămâna culturală, în perioada 8-12 august, ce cuprinde lansări de carte, dar și prezentări de cărți, expoziții de pictură și spectacole de muzică populară și ușoară, informează Forțele Navale Române. 
       
Vernisajul expoziției intitulat sugestiv „Portrete de marinari și marea lor” va avea loc miercuri, 8 august, începând cu ora 18.00, iar joi, 9 august, vor fi prezentate volumele „Eroii neuitați din adâncuri” și „Domnitorii români ctitori la sfântul munte Athos” scrise de comandorul în retragere Ioan Damaschin.

Membrii Clubului Artelor „Solteris” vor prezenta publicului un program artistic de muzică și poezie, care cuprinde vineri, 10 august, ora 18.00, un recital susținut de cantautorul Radu Crăciunescu.

”Cercul Militar Mangalia va fi sâmbătă, 11 august, ora 19.00, gazda unui eveniment inedit, intitulat „140 de ani - Omagiu de neuitare”. Reprezentanții Asociației Ofițerilor și Sergenților din Bulgaria, Filiala Shabla, vor preda reprezentanților Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din România, Filiala Mangalia, o urnă cu pământ de pe câmpurile de luptă de la Plevna, Grivița și Pordim, unde s-au jertfit mii de români și bulgari în războiul din perioada 1877-1878, fiind aduse în atenția publicului aspectele importante ale Războiului de Independență. După încheierea evenimentului, este planificat un mini-concert de muzică clasică, oferit de Efrem Blazandonakis (Shabla, Bulgaria), Bianca Liță și Mihai Carp” - au mai transmis reprezentanții Forțelor Navale Române.


Concursul internațional de tenis de masă „Cupa Ziua Marinei Române” se va desfășura duminică, 12 august, începând cu orele 10.30. Seara, de la orele 19.00, va avea loc o lansare de carte cu titlul „Poveștile Mării Negre - volumul III” a domnului Cristian CEALERA și se va încheia cu un moment artistic al Ansamblului „LITORAL” Mangalia și MCMusic Academy.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Comandor (dr) Marius-Laurențiu Rohart, directorul Muzeului Național al Marinei Române, mesaj de Ziua Dobrogei

18 Nov 2023 1314

151 de ani de la înființarea Școlii Flotilei Lansarea monografiei „Cadeții Marinei Române (1880-1960)“ de Marian Moșneagu

16 Nov 2023 854

Forțele Navale Române 10 noiembrie-Ziua Divizionului 50 Corvete (FOTO)

10 Nov 2023 787

Știri Constanța Muzeul Național al Marinei Române deschide a 27-a ediție a Conferinței Naționale "Dunărea și Marea Neagră în spațiul euroasiatic. Istorie, Relații Politice și Diplomație” (FOTO+VIDEO)

13 Oct 2023 1347

Editorial Venim la mare să murim în valuri!

25 Aug 2023 1100

Zile libere 2023 Care este umătoarea minivacanță a bugetarilor

17 Aug 2023 1518

Editorial Marea și-a luat tributul

16 Aug 2023 2234

IPJ BrăilaAcțiunile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale de orice natură

16 Aug 2023 606

Bunuri în valoare de peste 3 milioane de lei confiscate de polițiștii de frontieră în minivacanța de Sfânta Maria

16 Aug 2023 795

Știri Constanța Tânăr din Călărași prins cu droguri la Vama Veche

16 Aug 2023 933

Primăria Constanța „Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, spectacolul multimedia cu drone fost reprogramat”

16 Aug 2023 1173

Zeci de permise reținute de polițiștii din Constanța în minivacanța de Ziua Marinei

16 Aug 2023 806

Mamaia El este tânărul care a scos-o pe tânăra de 16 ani din marea învolburată. Trei oameni au murit înecați

16 Aug 2023 18337

MApNMinistrul apărării naționale, prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei Române

16 Aug 2023 558

Cod galben de vânt la Constanța! Până când ține avertizarea

16 Aug 2023 1082