Laura Codruța Kovesi „Eu nu am cerut sprijinul Guvernului, nici nu m-am aşteptat să mă susţină, mă aşteptam la o campanie negativă împotriva mea“

Fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, sâmbătă, că nu a cerut sprijinul Guvernului atunci când a decis să se înscrie în cursa pentru şefia Parchetului european şi că se aştepta la o campanie negativă îndreptată împotriva sa, conform Agerpres.ro

"Nu am avut aşteptări (de la Guvern - n.r.). Eu nu am cerut sprijinul Guvernului, nici nu m-am aşteptat să mă susţină, mă aşteptam la o campanie negativă împotriva mea, dar am apreciat foarte mult că am avut posibilitatea în Parlamentul European să lămuresc anumite lucruri. Am spus: dacă sunt lucruri negative pe care le-aţi auzit, vă rog să mă întrebaţi şi este momentul să le lămurim. Asta mi s-a părut că este o procedură onestă şi transparentă, să îi dai şi celui care este acuzat că a făcut lucruri negative posibilitatea de a le lămuri cât mai corect. Până la urmă, aceasta este şi esenţa unei dezbateri, nu să te întrebe doar lucrurile pe care tu vrei sau crezi că te întreabă, ci şi alte lucruri", a spus Kovesi, la Europa FM, întrebată cum s-a simţit ştiind că pentru funcţia de procuror-şef european este susţinută de mulţi români, dar nu şi de Guvernul României.


Ea a menţionat că la audierea din Parlamentul European a avut foarte mari emoţii pentru că reprezenta, într-un fel, sistemul judiciar românesc.

"Te duci acolo în nume personal, mi-am depus candidatura singură şi m-am bazat pe mine, dar când intri în sală, toată sala aceea plină, erau 200 - 300 de oameni, ştiu că eşti un procuror din România, reprezinţi, într-un fel, ţara, reprezinţi cumva sistemul judiciar român, care în ultimii ani chiar a depus eforturi, procurorii şi judecătorii au muncit foarte mult. Nu zic că suntem un sistem de justiţie perfect, că nu s-au făcut greşeli, dar s-au făcut foarte multe lucruri bune şi s-a depus un foarte mare efort, mai ales în lupta anticorupţie, dar nu numai. Atunci când eşti într-o astfel de competiţie cu colegi din alte ţări ţii cumva să arăţi că reprezinţi nişte oameni profesionişti, oneşti, curajoşi şi cumva este o presiune. În plus, am primit foarte multe încurajări, foarte mulţi oameni, inclusiv pe stradă sau prin telefon, prin petiţii, erau foarte mulţi oameni care aveau aşteptări şi care m-au susţinut de fapt. Am tot auzit nişte ştiri false că a fost o super-echipă secretă. Aceasta a fost echipa - toţi oamenii care mai speră în Justiţie şi care au transmis un gând bun", a explicat Kovesi.


Fosta şefă a DNA a afirmat că ceea ce a ţinut de ea a făcut, din punct de vedere tehnic şi ca profesionist şi-a terminat treaba şi urmează o decizie politică.

"Dacă nu voi fi aleasă, o să îmi continui drumul. Deocamdată sunt procuror şi îmi place acest lucru, nu se termină viaţa şi nici nu începe cu o funcţie, deocamdată drumul pe care am ales să merg este acesta. O să analizez opţiunile după finalizarea procedurii", a afirmat Kovesi. 

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 936

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 780

În dosar cu foști șefi și adjuncți SRI Clasare la Curtea Supremă pentru procurorul constănțean Adina Florea și Laura Codruța Kovesi! (MINUTA)

15 Jul 2022 2364

Laura Codruța Kovesi analizează o posibilă sesizare la Comisia Europeană. Parlamentul a votat o lege care descurajează semnalarea actelor de corupție

30 Jun 2022 975

Prima condamnare într-un dosar deschis de noul Parchet european, instituţie condusă de Laura Codruţa Kovesi

23 Nov 2021 1652

Camelia Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, candidat pentru funcția de procuror european delegat

29 Jan 2021 4496

Laura Codruţa Kovesi Parchetul European va apăra nu doar cetăţenii şi bugetul UE, ci şi statul de drept

16 Oct 2020 2168

Consiliul UE a numit azi procurorii din cadrul Parchetului European care va fi condus de Codruţa Kovesi. Cine va reprezenta România

27 Jul 2020 1746

Curtea Supremă a respins recursul Inspecției Judiciare privind acțiunea disciplinară împotriva Laurei Codruța Kovesi

02 Jun 2020 2592

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman salută decizia Curții Europene a Drepturilor Omului privind-o pe Laura Codruța Kovesi

06 May 2020 2178

Laura Codruța Kovesi, discurs în Parlamentul European „Ne vom confrunta cu oameni puternici şi periculoşi”

03 Dec 2019 2385

CSM propune eliberarea din funcţie a Laurei Codruța Kovesi, de la DIICOT Sibiu

31 Oct 2019 2033

Laura Codruţa Kövesi a fost validată în funcţia de procuror-şef european de Parlamentul European

16 Oct 2019 2365

Laura Codruţa Kövesi, în urma acordului dintre Parlamentul European și Consiliul UE, va deveni procuror-șef european

24 Sep 2019 2108

„Pentru mine este o continuare a activității de la DNA” Kovesi cere procurorilor și judecătorilor „să continue ce s-a început”

20 Sep 2019 1837