Laura Codruţa Kovesi O să vedem cum motivează judecătorul şi o să ne conformăm

Șefa Direcției Națională Anticorupție (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a declarat că în privința Liei Olguţa Vasilescu, doar judecătorii pot spune dacă există probe, decizia de eliminare a unor probe din cauza în care este cercetat primarul Craiovei nefiind una definitivă, ci din faza preliminară.

„Că dosarele sunt subţiri, groase, mari, mici trebuie să fie decis de către judecător. Cel care judecă un dosar e singurul în măsură să ne spună dacă sunt probe solide în acest caz. În acest caz vorbim despre un dosar în care, pe lângă Olguta Vasilescu, sunt implicate şi alte persoane. E un dosar care se află pe masa judecătorului, în camera preliminară, nu s-a dat nicio hotărâre judecătorească privind vinovaţia sau nevinovăţia. O să vedem cum motivează judecătorul şi o să ne conformăm”, a afirmat Laura Codruţa Kovesi.

Totodată, Kovesi mai adaugă că în acest an au trimis în judecată 800 de persoane, 600 sunt deja condamnate definitiv, parte dintre ele în dosare întocmite în anii trecuţi. Procentul de achitari se menţine la acelaşi nivel. „Am auzit poveşti că dosarul e subţire, că nu e faptă, că e dosar politic şi, ulterior, am obţinut hotărâri judecătoreşti de condamnare", a declarat procurorul şef al DNA la TVR.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 383

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 364

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 365

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 819

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 391

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 686

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 466

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 906

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 723

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 544

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1484

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 684

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 770

Foști șefi ai Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă

18 Apr 2024 759

Cum arată terenul pe care va fi construit noul sediu al DNA Constanța! (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1352