UPDATE - Legea care interzice fumatul în spaţii publice a fost declarată constituțională

 
Legea care interzice fumatul în spaţii publice se află astăzi pe ordinea de zi a şedinţei magistraţilor de la Curtea Constituţională a României (CCR), la sesizarea formulată de zeci de senatori, care susţin că, prin definirea spaţiului public închis, legea introduce o formă de discriminare.
 
Contestaţia celor 33 de senatori referitoare la această lege a fost depusă în 21 decembrie la CCR, actul normativ fiind adoptat în 15 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Senatorii care au semnat contestarea susţin că raţiunea sesizării CCR "nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»".
 
În documentul înaintat Curţii Constituţionale se precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.

Iniţiatorii sesizării susţin, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis, şi ceilalţi cetăţeni fumători.
 
Conform legii adoptate de Camera Deputaţilor, fumatul este interzis în "orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent".
 
În prezent, 17 dintre cele 28 de state ale Uniunii Europene interzic total fumatul în spaţiile publice închise, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

UPDATE, ora 11.33:


Legea care interzice fumatul în spaţiiile publice închise este CONSTITUŢIONALĂ. Legea poate fi aplicată. Judecătorii constituţionali au respins astfel sesizarea formulată de cei 33 de senatori. Legea merge la promulgare şi va intra în vigoare în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Are punct de lucru și în mall-ul de pe Aurel Vlaicu Cafenea amendată de Poliția locală pe legea antifumat vrea să scape de contravenție în instanță!

25 Jan 2024 685

Câte amenzi a generat Legea antifumat, de la începutul anului, la Constanţa

27 Feb 2017 2730

romanialibera.ro Cum se încalcă legea fumatului sub ochii îngăduitori ai autorităților

22 Jan 2017 3884

Noii parlamentari vor să schimbe legea antifumat

23 Dec 2016 3998

Editorial Minunea antifumat nu a ţinut nici măcar un an - De ce am început să închidem ochii la cei care fumează în spaţiile publice închise?

27 Oct 2016 2487

Legea anti-fumat rămâne neschimbată. S-au respins modificările propuse

04 Oct 2016 2619

Ministrul Vlad Voiculescu, despre "îmblânzirea" legii antifumat

26 Sep 2016 2882

Șoferii care fumează lângă femei însărcinate sau copii, ar putea primi amendă

20 Sep 2016 2383

Reţeta care te ajută să te laşi de fumat

14 Sep 2016 2111

Veste excepțională pentru fumători! Vor putea fuma în interior, în spaţii separate şi izolate

07 Jun 2016 3389

Editorial Lupta pentru supravieţuire. Există viaţă după legea antifumat?

09 May 2016 3671

O vedetă spune ca la mare, de 1 mai, „au fumat de-au rupt”

04 May 2016 3791

Răspuns neașteptat al unui preot! Despre fumat- „Închipuiți-vă dacă Biserica făcea proiectul ăsta de lege” (video)

30 Apr 2016 4185

O deputată vrea ca românii să primească 200 de euro ca să își facă baie în casă

21 Apr 2016 1965

Legea antifumat a generat o „ploaie” de amenzi

18 Apr 2016 2827