Legea prevenției, adoptată astăzi de Guvern

Astăzi, 18 mai, proiectul Legii prevenției a fost adoptat de Guvern, urmând să fie transmis spre dezbatere și aprobare Parlamentului. 
 

„Adoptarea Legii prevenției este un prim pas în emanciparea actului de control, urmând ca al doilea pas să fie conformarea voluntară, participativă  a mediului de business, care va îmbunătăți gradul de colectare la bugetul de stat. Proiectul va intra în procedură parlamentară de urgență și sperăm  să ajungă cât mai repede pe masa Administrației Prezidențiale pentru promulgare", a declarat ministrul Alexandru Petrescu.

 
„Cele 267 de contravenții ce vor fi supuse  mecanismului prevenției sunt fapte  care nu prezintă un grad de pericol social ridicat. Aceste contravenții sunt din domeniile fiscal, legislația muncii, agricultură, turism, ape și păduri,  protecția mediului, comunicații, educație, protecția consumatorului, administrației locale, afacerilor interne”, precizează, într-un comunicat de presă remis ZIUA de Constanţa, Executivul.
 
În acelaşi comunicat se transmite că „prin acest act normativ operatorii economici vor avea posibilitatea să remedieze o abatere constatată la primul control, într-un termen de maximum 3 luni de zile. Facilitatea introdusă pentru antreprenori constă în faptul că, spre deosebire de legislația aflată acum în vigoare, în urma actului de control se dă doar un avertisment, fără aplicarea sancțiunii prevăzute de lege pentru contravenția înregistrată, urmând, după expirarea termenului acordat, în urma unui nou control, fie să se constate remedierea acesteia, fie să se aplice sancționarea pentru neconformare. Totodată, operatorul care a fost identificat ca neconform, beneficiază de prevenție o singură dată pentru oricare dintre contravenții, în termen de trei ani de la data aplicării sancțiunii avertismentului”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 281

Măsuri pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut defavorizate! Ce prevede Ordonanța de Guvern adoptată astăzi

09 Apr 2024 413

Guvernul României”Sănătatea sistemului medical, la intersecția proiectelor strategice ale României, în perioada 2024-2025”

09 Apr 2024 270

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 558

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 4 aprilie 2024

05 Apr 2024 340

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria

01 Apr 2024 307

Guvernul României20 de ani de la aderarea României la NATO

29 Mar 2024 260

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 708

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 988

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 384

Guvernul României150 de locuri disponibile pentru ediția 2024 a Programului Oficial de Internship al Guvernului României

25 Mar 2024 382

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 426

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

22 Mar 2024 346

Guvernul RomânieiProiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 21 martie 2024

21 Mar 2024 416

IGSU România sprijină spitalul de campanie iordanian din Fâșia Gaza (DOCUMENT)

14 Mar 2024 502