Liberalii mizează pe implicarea tinerilor în politică

Organizația Hârșova a PNL a organizat ieri, o ședință în care i-a avut invitați pe copreședintele Tineretului Național Liberal, deputatul Costel Alexe, și pe copreședintele TNL Constanța, Bogdan Bola.
În cadrul ședinței, deputatul de Iași Costel Alexe a vorbit despre necesitatea implicării tinerilor în politică, dar și de susținerea necondiționată pe care i-o oferă președintelui PNL Hârșova, Ionel Dia, în alegerile locale din vara anului 2016.  
La rândul său, copreședintele PNL Hârșova, Ionel Dia, a mulțumit pentru vizită și suștinere, precizând că funcția de primar nu înseamnă să stai în Primărie, să semnezi adeverințe, ci un lider adevărat trebuie să lupte pentru interesele comunității: „Orașul nostru are nevoie de un proiect de dezvoltare pe termen mediu și lung, realist, dar și ambițios, în care administrația locală încurajează și sprijină toate inițiativele și investițiile care creează locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea orașului. Hârșova trebuie să devină un oraș turistic și cultural, datorită avantajului imens al așezării la malul Dunării, dar și trecutului fabulos, fiind cea mai mare cetate romano-bizantină de la Dunăre”.
Nu în ultimul rând, copreședintele T.N.L. Constanța, Bogdan Bola, a declarat că împreună cu ceilalți colegi din organizația județeană a TNL Constanța şi-au propus să demareze o serie de întâlniri pentru a oferi membrilor din organizații ocazia de a discuta și a dezbate diferite teme, subiecte politice și alte probleme de actualitate, cu lideri ai PNL și cu alți specialiști, în diferite domenii în vederea pregătiri alegerilor de anul viitor.
La ședința PNL Hârșova au participat peste 50 de membri activi și simpatizanți.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mesajul lui Stelian Ion (candidat ADU) pentru Primaria Municipiului Constanța, către liberalii constănțeni

20 Apr 2024 501

Cine sunt candidații PNL la primăriile din județul Constanța. Lista oficială (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 2877

LIVE VIDEO+TEXT Liderii PNL sunt prezenți la Constanța la lansarea candidaților partidului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

12 Apr 2024 1285

ZIUA LIVE Septimiu Bourceanu (PNL) - „Dacă la Constanța era blat, PSD nu avea contracandidați"! (VIDEO)

10 Apr 2024 746

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 700

LIVE TEXT + VIDEO PNL Tulcea, o nouă rundă de lansare a candidaturilor la funcția de primar!

22 Mar 2024 1857

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 615

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe afirmă că nu a contactat primarii liberali, nici direct, nici prin emisari!

17 Mar 2024 1045

ZIUA LIVE. Florin Mitroi „Nu voi face eu anunțul referitor la o potențială candidatură. Partidul va stabili cine candidează. Și alți colegi stau bine în sondaje”! (VIDEO)

23 Jan 2024 1642

ZIUA LIVE Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi - „Comuna Valu lui Traian este în plină dezvoltare și cea mai frumoasă din județul Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Jan 2024 2390

ZIUA LIVE. Anul electoral 2024. Mize și scenarii pentru Constanța!

22 Jan 2024 1301

Ludovic Orban respinge orice posibilă colaborare cu PNL

20 Jan 2024 957

Gepeto Impex SA și Bowel Processing SA, controlate de foștii liberali Boroianu și Muhscină, noi linii de credit în cadrul Programului IMM Invest Plus

11 Jan 2024 933

Demisie în rândul consilierilor liberali de la Năvodari Costina Paraschiv revine în Consiliul Local

08 Jan 2024 715

Ședință CJ Constanța Ce sume vor primi primăriile din județ, pentru susținerea proiectelor locale?

22 Dec 2023 1195