Liderul interlop Ghenosu, coordonator de reţea de prostituate de lux. Din penitenciar!

Nu mai puţin de 11 percheziţii domiciliare au fost efectuate în această dimineaţă de procurorii DIICOT Ploieşti, pentru destructurarea unei reţele transnaţionale de proxeneţi, despre care se presupune că ar fi fost coordonată de Ghenosu, pe numele său adevărat Florin Nicolae Ghinea, zis Ghenosu, lider al lumii interlope dâmboviţene, potrivit anchetatorilor.

 Astfel, reprezentanţii DIICOT au informat în această dimineaţă că cele 11 percheziţii se desfăşoară pe raza municipiului Târgovişte, gruparea fiind constituită din 15 persoane. Oamenii legii presupun că activitatea infracţională a grupului „era coordonată, personal sau prin intermediul altor persoane, de către învinuitul Ghinea Florin Nicolae, zis Ghenosu, lider al lumii dâmboviţene, din penitenciarul în care acesta se află încarcerat“. Concret, procurorii spun că membrii grupului infracţional organizat au acţionat pe raza judeţului Dâmboviţa, recrutând zece persoane de sex feminin, cu vârste cuprinse între 19-30 de ani, cărora le-ar fi asigurat protecţia în vederea practicării prostituţiei de lux pe teritoriul Irlandei. „Ativitatea infracţionala era promovata prin intermediul unui site specializat de tip „escort”. Membrii grupării au obţinut astfel suma de aproximativ 550.000 euro“, se arată într-un comunicat remis de DIICOT. De asemenea, anchetatorii mai spun că preocuparile infractionale ale învinuiţilor au vizat si exercitarea de acte de violenţă extremă asupra a 10 părţi vătămate pentru a le determina să plătească importante sume de bani cu titlul de „taxă de protecţie” sau dobânzi la împrumuturi în valoare de 250.000 de euro. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, şantaj, proxenetism şi spălare de bani. La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au fost conduse pentru audiere 23 de persoane. Procurorii D.I.I.C.O.T. au instituit sechestrul asigurator asupra asupra a 5 autoturisme de lux aparţinând membrilor grupării. Cercetările au fost efectuate împreună cu poliţişti din cadrul B.C.C.O. Ploieşti şi cu sprijinul lucrătorilor din cadrul GMIJ „Matei Basarab” Ploieşti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 643

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 373

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 359

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 355

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 449

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 441

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 485

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 485

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 674

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 336

În atenția consilierilor locali Două locuințe sociale vor fi repartizate către cinci persoane. Unde sunt situate (DOCUMENT)

22 Apr 2024 383

Ședință CLM Constanța Parteneriat între Primăria Constanța și UDTTMR pentru organziarea „Zilei Limbii Tătare”

22 Apr 2024 389

Ședință CLM Constanța Cine face parte din Grupul lucru local pentru problemele romilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 593

Ședința CLM Constanța Aprobarea bugetului Fundaţiei Pontica, pe ordinea de zi! Ce sumă este solicitată (DOCUMENT)

21 Apr 2024 461

Ședință CLM Constanța Închirierea imobilelor aflate în domeniul public al municipiului Constanța și în administrarea AFI S.R.L, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

21 Apr 2024 508