Liderul unui partid politic critică decizia Guvernului de a decreta doliu național

Guvernul României, la cererea președintelui Klaus Iohannis, a decretat trei zile de doliu național, după tragedia din Clubul Colectiv. Un lider de partid politic critică dur decizia Guvernului de a decreta doliu național. Este vorba despre Aurelian Pavelescu, președinte al PNTCD, care consideră că doliul național nu e justificat.
 
„Chiar dacă îi voi supără pe mulţi, afectaţi de tragedie în mod sincer, vreau, la rândul meu, să fiu sincer, că un semn de respect pentru voi. Decretarea de doliu naţional de către guvern, la cererea preşedintelui României, nu este justificată. Doliul naţional se decretează atunci când se consemnează, solemn, o tragedie sau act de eroism pentru ţară, popor, naţiune, umanitate. Aici nu a fost vorba despre aşa ceva. A fost vorba despre un accident, cauzat, desigur, de un şir de erori, chiar încălcări legale.
 
Ceea ce nu se ştie, este faptul că în Bucureşti sunt sute de astfel de cluburi, în care regăsim, în fiecare săptămâna, sute de mii de tineri, care cultivă un fel de anarhism, în mare majoritate în exces, consum de alcool, nicotină, chiar droguri, în ritmuri demenţiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. Într-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru că nu se poate vorbi nici măcar la ureche. Totul este dominat de febra violenţei, exchibitionismului şi sexului. Cine sunt tinerii aceştia, cine sunt părinţii lor, încotro se îndreaptă, ce vor? Anarhie. Va asigur că pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevărată promiscuitate în care tinerimea română (o parte) s-a afundat.
 
Să fiu bine înţeles. Îmi place muzică rock (nu toate genurile, desigur), iar marii reprezentanţi ai genului fac parte din patrimoniul cultural. Dar acest tip de manifestări sunt inacceptabile, pentru că au decăzut în promiscuitate. O afacere mizeră, de fapt. Doliul naţional nu a fost pentru sărmanii tineri carbonizaţi, ci pentru cei care l-au decretat, un act de propagandă politică. Ar trebui decretat un doliu pentru că există doliu naţional, că este posibil aşa ceva... Poate, pentru starea prin care trece o mare parte din tinerimea română, care, când ţară trece prin cea mai mare criză din istorie, se afundă în promiscuitate: o generaţie, a câtă, pierdută”, este mesajul integral postat, astăzi, pe o reţea de socializare de Aurelian Pavelescu.

Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2622

Conferință comună PSD-PNȚCD la Constanța. Felix Stroe anunță liste comune cu ţărăniştii la alegerile locale (galerie foto)

18 Nov 2019 3425

Știripesurse.ro Băsescu strânge oaste pentru alegerile din 2016

08 Sep 2015 2137

Congresul PNTCD validat de Instanta. Aurelian Pavelescu presedinte statutar

27 Mar 2015 1620

Lupta continuă în PNŢCD Tudorel Chesoi a câştigat în instanţă procesul cu Aurelian Pavelescu

13 Feb 2015 1558

România TV Traian Băsescu şeful unei noi formaţiuni politice

16 Jan 2015 2716

Ce melodie i-a cântat, aseară, Elena Udrea lui Traian Băsescu, la berărie (video+versuri)

22 Dec 2014 7980

Băsescu petrece sfârşitul de mandat la o berărie din Herăstrău

21 Dec 2014 1650

Turcescu face o nouă dezvăluire Mi s-a propus să candidez la Preşedinţie

30 Oct 2014 1821

Revista presei locale

29 May 2014 2157

Demisii în bloc la PNȚCD din cauza eșecului de la alegerile europarlamentare

27 May 2014 2327