Liga Studenților Iași „Guvernul îngrădește dreptul părinților de a-și educa copiii conform propriilor convingeri și valori”


 
Liga Studenților (LS IAȘI) critică politicile educaționale ale Guvernului, solicitând retragerea proiectului Strategiei Naționale de Educație Parentală 2018-2025, prin care se urmărește eliminarea din societate a „mentalităților conservatoare” și îngrădirea dreptului părinților de a-și educa copiii conform propriilor convingeri și valori. De asemenea, Liga critică organizațiile studențești care combat valorile tradiționale ale societății românești, afirmând că „promovează, în numele tuturor studenților, idei politice de sorginte marxistă”.

Astfel, potrivit unui comunicat al Ligii Studenților (LS IAȘI), în data de 11 iunie a.c. Ministerul Educației Naționale (MEN) a pus în dezbatere publică proiectul așa-numitei Stategii Naționale de Educație Parentală 2018-2025, cu scopul declarat de a crea o rețea de circa 7000 de educatori care, prin cursuri săptămânale adresate elevilor și părinților, să combată „mentalitățile conservatoare” și atitudinile care „idealizează familia tradițională”, cu scopul de a promova „o nouă cultură familială” bazată pe „diversitate”.
 
Strategia pleacă de la premisa că familia „nu este inteligibilă ca realitate obiectivă”, ea fiind „un produs socio-cultural” sau un „construct social”.

Această idee aparține lui Theodor Adorno și Erich Fromm, membri ai celebrei Școli de la Frankfurt, care negau obiectivitatea existenței familiei ca celulă normativă și de bază a societății, susținând că este o „imaginație” nu o realitate concretă. Ideea a fost preluată sociologii Jaber F. Gubrium și James Holstein, care sunt citați în strategie, fiind practic asumată de către Guvern. Școala de la Frankfurt este o școală de gândire filozofică care urmărește instaurarea unui regim comunism „cu față umană” prin transformarea societății, adică prin eliminarea tuturor concepțiilor tradiționale, conservatoare.
 
Proiectul stategiei a stârnit numeroase critici din partea părinților și a zeci de organizații non‑guvernamentale care au cerut retragerea imediată a proiectului, invocând, pe bună dreptate, faptul că Guvernul intervine în mod abuziv în viața privată a cetățenilor. Acesta încalcă libertatea de conștiință și de exprimare și dreptul părinților de a asigura educația copiilor potrivit propriilor convingeri, garantate de art. 29 și 30 din Constituția României și de art. 9 și 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum de art. 2 din procotocul adițional Convenției.
 
În schimb, proiectul strategiei este susținut printr-o scrisoare adresată MEN de o serie de organizații non-guvernamentale, printre care și o serie de organizații studențești, cunoscute pentru pozițiile lor ideologice de stânga, anti-conservatoare, inspirate de marxismul cultural elaborat de membrii Școlii de la Frankfurt. Acestea, adresându-se aparent „în numele tuturor studenților”, urmăresc acreditarea ideii vădit false că toți studenții ar dori implementarea Strategiei Națioanale de Educație Parentală, în forma pusă în dezbatere.
 
Motivația acțiunii lor nu este doar una de natură pur ideologică, ci inclusiv una de natură pecuniară, având în vedere faptul că Ministerul trebuie să aloce suma de peste 295 milioane lei (peste 63 milioane de euro) doar pentru anul 2018-2019, bani din care vor fi plătiți cei circa 7000 de „educatori parentali” care vor fi recrutați cu prioritate, după promisiunile MEN, din rândurile organizațiilor studențești.
 

În scrisoarea adresată MEN, semnatarii consideră că se poate „întări familia” și se pot face „cât mai mulți copii fericiți” prin combaterea viziunilor conservatoare asupra educației și familiei, pe care aceștia le consideră responsabile pentru sărăcie, analfabetism funcțional, violență în familie, hărțuirea copiilor de către colegi (bully-ing), creșterea ratei abandonului școlar, precum și creșterea ratei mortalității infrantile. Totodată, aceștia induc în mod grav în eroare opinia publică și reprezentanții MEN, afirmând în mod greșit faptul că reprezentanții tuturor cultelor ar fi de acord cu adoptarea stategiei și implementarea programului. Amintim faptul că în special reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române, dar și cei ai altor culte, au criticat în termeni foarte duri proiectul stategiei.
Coaliția de guvernare, în conformitate cu politicile asistențialist-socialiste pe care le promovează, susținute de diferite ONG-uri și organizații studențești, induce în eroare opinia publică, identificând mai multe probleme ale familiei și sugerând că acestea pot fi rezolvate prin educație parentală. Or, este absolut evident că probleme precum sărăcia, mortalitatea infantilă sau fenomenul copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate nu vor putea fi rezolvate sub nici o formă de această strategie. Guvernul urmărește de fapt prin Strategia Națională de Educație Parentală să intervină abuziv în viața privată a românilor, obținând, în contra drepturilor părintești, un control nepermis asupra educației copiiilor, cu scopul de a impune anumite idei și concepte, care atentează la libertatea de conștiință și de exprimare. Totodată, Liga Studenților va apăra întotdeauna libertatea de conștiință și libertatea de exprimare, protejând prin toate mijloacele posibile dreptul părinților de a-și educa copiii conform convingerilor lor filozofice și religioase, și va continua să reprezinte o voce conservatoare în rândul studențimii române, a declarat Cosmin-Teodor Cotos, prim-vicepreședinte al Ligii Studenților (LS IAȘI).
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Liga Studenților din Universitatea Maritimă Constanța are o nouă conducere

20 Jul 2021 2533

Târg de joburi online organizat de Liga studenților umeciști

15 Mar 2021 2091

Universitatea Maritimă Constanța Studenții se implică în reducerea abandonului școlar

11 Mar 2021 1705

#citeșteDobrogea 175 de ani de la înființarea Societății studenților români

02 Dec 2020 3841

Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa, la ceas aniversar

07 Feb 2020 2593

Concurs de simulare a proceselor de mediu „S.O.S. Natura”, la Universitatea Maritimă din Constanța

09 Apr 2019 1664

O studentă a Facultăţii de Navigaţie şi Transport Naval din cadrul Universității Maritime Constanța are nevoie de ajutor. Prin ce dramă trece tânăra

13 Apr 2018 2961

Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa serbează astăzi 28 de ani de activitate

06 Feb 2018 3631

Alegeri la Universitatea Maritimă Constanța. Cine sunt studenții care vor face parte din Senatul UMC

22 Nov 2017 3200

Georgel Albină Dumitru, reales preşedinte Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă din Constanţa are un nou Birou de Conducere

02 Jun 2015 2776

Birou de Conducere nou în Liga Studenţilor a Universităţii Maritime din Constanţa

01 Jun 2015 1862

Tinerii din diaspora trag un nou semnal de alarmă înainte de turul II „VREM SĂ VOTĂM!” - 10 noiembrie 2014

10 Nov 2014 1427

Diaspora, un nou semnal de alarmă înainte de turul al doilea „Vrem să votăm!” (galerie foto+video)

10 Nov 2014 3071

Eventuale nereguli la cazarea studenţilor de la Ovidius Ce spune prorectroul Eduard Circo

28 Sep 2014 3280

Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa

10 Jun 2014 1652