Liliana Minca „Mi s-a propus sa candidez in colegiul 19 din partea PDL"

Candidatul PC la alegerile parţiale din colegiul 19, Liliana Mincă, a declarat că i s-a propus să candideze din partea PDL, dar spune că a refuzat pentru că nu este „de vânzare".

„Mi s-a propus să candidez din partea PDL, în 11 februarie. Eu de vânzare nu sunt!", a declarat Mincă. Ea a precizat că, „la momentul potrivit", va anunţaşi numele reprezentantului PDL care i-a făcut propunerea.

PSD şi PNL au anunţat că o vor susţine pe Liliana Mincă în campania electorală.Democrat-liberalii nu şi-au anunţat încă propriul candidat, dar potrivit unor surse din partid, preşedintele Emil Boc trebuie să aleagă până miercuri între Teodor Baconschi şi Gabriel Sandu.

Alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor din Colegiul 19 vor avealoc în25 aprilie. Candidaturile pot fi depuse până în 5 aprilie, iar campania electorală va începe în 10 aprilie.

Locul din Colegiul 19 a fost vacantat ca urmare a demisiei Danielei Popa (PC) din Parlament. Popa a demisionat din Legislativ pentru un mandat în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, iar noulstatut este incompatibil cu funcţiile politice.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3117

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1126

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1868

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2115

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12898

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2175

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6202

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2548

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3700

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2214

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5436

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4723

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24157

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5215

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16929