Lista arestaţilor în dosarul de evaziune cu alcool Omul de afaceri Tănase Ghiţă, din Constanţa, printre suspecţi

Un număr de 21 de persoane care făceau parte din reţeaua de evaziune cu alcool contrafăcut cu un prejudiciu de cinci milioane de euro au fost arestate preventiv, aseară, de magistraţii Tribunalului Galaţi, în timp ce în cazul altei persoane magistraţii au luat măsura arestului la domiciliu.
 
Astfel, potrivit unui comunicat de presă, Tribunalul Galaţi a admis propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Galaţi al DIICOT de arestare preventivă a unui număr de 21 de persoane şi a emis pe numele acestora mandate pentru 30 zile. Printre ei se află şi omul de afaceri din Constanţa Tănase Ghiţă.
 
 Au fost arestaţi preventiv Stercu Tănase, Fuduli Tănase, Carapale Gheorghe, Ghiţă Tănase, Becheş Ştefan, Kádár Ferenc-György, Crăciun Daniel-Leonard, Gábor Vilmos-István, Joó Ervin-Geréb, Voiculeţ Marius-Gabriel, Manole Ovidiu-Adrian, Aniţa Dumitru, Puiu Răzvan-Vasile, Csoboth István-Csongor, Dobriţa Mihai-Cătălin, Alexandru Marius-Cristian, Călbază Marcel Traian, Moldovan Marius, Păcurar Ioan Vasile, Ciutan Cristina Carla şi Waldhütter Mircea. În cazul inculpatei Călbază Irina Gabriela, Tribunalul Galaţi a luat măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile. Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore.
 
În dosarul de evaziune cu un prejudiciu de cinci milioane de euro sunt vizate şi firme care au contrafăcut alcool etilic, prin filtrarea de alcool sanitar, loţiuni cosmetice şi soluţii pentru parbrize, apoi l-au vândut în magazine.
 
Amintim că în acest dosar au avut loc, marţi, 110 percheziţii în Capitală şi în judeţele Brăila, Constanţa, Tulcea, Bacău, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş şi Maramureş, la locuinţele unor persoane şi la sediile unor societăţi comerciale, pentru destructurarea unor grupuri infracţionale organizate specializate în evaziune fiscală, producere şi deţinere de bunuri accizabile în afara unor antrepozite fiscale şi spălare de bani.
 
Conform procurorilor DIICOT, prin activitatea ilegală grupările infracţionale vizate au pus în pericol sănătatea populaţiei. Suspecţii filtrau alcoolul sanitar şi celelalte substanţe şi comercializate clandestin ca alcool etilic, sub formă de băuturi alcoolice, bugetul de stat fiind prejudiciat în urma sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale cu titlul de accize.
 
Procurorii DIICOT arată că alcoolul sanitar produs de SC Marex SA Brăila a fost livrat, prin intermediul SC Stejar Prodimpex SRL Bucureşti, SC Larlexmar SRL Brăila şi Vidiavi Company SA Brăila, către nucleele infracţionale, fie în mod direct, fie prin intermediul unor societăţi comerciale ”fantomă” . De asemenea, alcoolul sanitar în cantităţi mari a fost livrat prin intermediul unor retaileri, iar apoi a fost filtrat de membrii grupurilor infracţionale beneficiare, fiind obţinut astfel alcool etilic, care a fost valorificat către diferite persoane.
 
 
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

flpron

01 Nov, 2014 23:44

Usor faci rau. Nimeni nu se ganseste la reprcuriuni.

Gica Dumbravă

24 Oct, 2014 10:39

Asa zis afaceristul Ghită Tănase,căruia i se mai spune și Tsse,trebuie sa primească ani grei de puscărie și să i se confiște toată averea,are masini si case de peste 1 milion de euro!!!

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.