UPDATE. LIVE VIDEO. Imagini de la eveniment. Alertă la ISU Dobrogea. Un incendiu a cuprins locomotiva unui tren de marfă în zona Energia din Constanța (galerie foto+video)

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al Județului Constanța au fost solicitați în această seară să intervină în zona Energia din municipiul Constanța. 

Potrivit ISU Dobrogea, din primele informații un incendiu a cuprins o locomotivă a unui tren de marfă. 

La fața locului intervin pompierii Detașamentului Palas cu o autospecială. 

Au fost decupate vagoanele încărcate cu motorină, sunt la distanță considerabilă si nu e pericol de extindere. 

UPDATE. 

Potrivit unor reprezentanți CFR, este vorba de un tren al CFR Marfă care circula de la Midia la stația Constanța Mărfuri, în apropiere de zona Butelii.

În zona în care a fost cuprinsă locomotiva de flăcări este o stație intermediară, de unde vagoanele de marfă pleaca mai departe, în port sau în țară, spre destinația finală.

Trenul era în circulație, moment în care la locomotiva din capul trenului s-a declanșat un început de incendiu, o degajare de fum. Conform instrucțiunilor, mecanicul a decuplat locomotiva de restul garniturii, ca să nu afecteze încărcătura.

În zonă va fi trimisă o altă locomotivă în ajutor pentru a trage vagoanele încărcate cu motorină. Trenul avea și o locomotivă în capătul trenului dar, în momentul când cea din față nu mai poate trage garnitura, devine inactivă.

Nu sunt victime, nici pagube materiale, cu excepția locomotivei care trebuie înlocuită până când defecțiunea va fi reparată 




 
Sursa foto+video: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 391

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 228

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 443

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 392

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 582

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 251

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 898

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 989

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2104

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3014

ISU Constanța Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid! Măsuri de prevenire

15 Apr 2024 315

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 1046

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 1007

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 558

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1879