Liviu Dragnea a confirmat că va participa la recepţia de la Palatul Cotroceni, organizată cu prilejul Zilei Europei

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a anunţat, joi, că atât el, cât şi premierul Viorica Dăncilă vor participa la recepţia de la Palatul Cotroceni, organizată cu prilejul Zilei Europei, transmite Agerpres.ro. 
 

"Eu voi confirma participarea la acest eveniment, la Cotroceni. Doamna prim-ministru mi-a spus acum că şi dumneaei, împreună cu miniştrii, vor onora această invitaţie. Este un eveniment important Ziua Europei şi, de asemenea, eu şi noi vrem să transmitem un semnal că noi n-am susţinut şi nu vrem să încurajăm escaladarea acestui conflict sau a oricărui tip de conflict", a declarat Dragnea, la Parlament.

 
El a mai spus că, dacă preşedintelui "o să-i treacă supărarea", va fi găsită o cale de comunicare.
 

"Dacă domnului preşedinte o să-i treacă supărarea, o să găsim cale de comunicare, dacă nu o să-i treacă supărarea, noi nu o să fim supăraţi. O să ne vedem de ale noastre în Guvern şi în Parlament. Dar, sigur, de ce să refuzăm o asemenea invitaţie?", a adăugat Dragnea.

Agerpres.ro. 
Sursa foto: facebook/Liviu Dragnea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1826

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1441

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1211

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1419

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3539

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3834

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2987

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1426

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1328

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1453

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1647

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1596

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1500

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2053

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2636